X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Tinerii bucătari au cucerit inimile la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

6 iun. 2023,, 20:30   Societate
2060 0

Cu sufletul aprins, șorțurile la patru ace și instrumentele pregătite să facă magie, tinerii din 17 școli profesionale au pășit cu zîmbete și emoții în arena Campionatului Gastronomic pentru Juniori.

Școala Profesională nr. 2 din Chișinău a devenit epicentrul acestei confruntări pline de savoare, iar aroma bucatelor proaspăt gătite a cuprins fiecare colțișor al încăperii, transmite diez.

Aurelia Chirsanova, conferențiară universitară, președinta juriului: „Cea mai mare valoare a campionatului este că elevii pot vedea experiențe diferite și pot împărtăși din meseria pe care au îmbrățișat-o. Scopul major pentru care am acceptat să jurizez acest concurs este de a consolida capacitatea noastră în acest domeniu profesional.”

Pentru că în această arenă de arome erau adunate cele mai promițătoare talente gastronomice ale Moldovei, competiția a fost una acerbă și plină de surprize. Participanții la competiție au avut parte de mai multe provocări, printre care și proba de foc – „Cutia Magică”.


Cu fiecare fel pregătit, cu fiecare gust îmbinat cu îndemînare, echipele de elevi au vrut să transmită mai mult decît savoarea din farfurie. S-au întrecut pe ei înșiși din dorința de a crea experiențe culinare memorabile, de a povesti prin mîncare despre tradițiile din zonele din care vin, pasiunile lor și visele spre care aspiră.

Valeria Botnari, Școala profesională nr 2 Chișinău: „Cel mai greu a fost să ne luptăm cu emoțiile. Dorința de a fi cei mai buni și de a ne isprăvi cu toate sarcinile concursului ne-a copleșit de emoții, dar ghidați de profesorii noștri am dat tot ce am avut mai bun pentru a cîștiga titlul de campioni ai concursului.”

Traian Stoianov, bucătar: „Aceste evenimente au progresat de la an la an, iar aici se simte mai mult ca oriunde acea emoție inocentă, emoția unui începător. Într-o bucătărie profesionistă predomină o atmosferă agitată, iar bucătarii trebuie să reușească să gătească în timp și să obțină un rezultat optim, de aceea, acest exercițiu reprezintă o experiență foarte bună pentru acești viitori bucătari.”

Plină de gusturi delicioase și suspans, cea de-a VII-a ediție a Campionatului Gastronomic pentru Juniori a adus în prim-plan energia și talentul tinerilor bucătari, subliniind astfel, că arta culinară este mai mult decît o simplă combinație de ingrediente – este o expresie a inimii și a creativității umane.

Evenimentul face parte din proiectul „Dezvoltarea culturii gastronomice în Moldova prin formarea continuă a resurselor umane pentru sectorul HoReCa”.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?