X 
Transnistria stiri: 1803

Tichetele de vacanță – un nou instrument fiscal pentru stimularea turismului rural

31 iul. 11:00   Societate
4184 0

Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerul Culturii, a organizat o ședință informativă dedicată noii măsuri fiscale privind tichetele de vacanță – un instrument menit să sprijine dezvoltarea turismului în zonele rurale ale Republicii Moldova și să ofere beneficii angajaților și angajatorilor.

În cadrul ședinței, au fost prezentate detalii despre prevederile Legii nr. 187 din 10 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial la 18 iulie 2025, care introduce reglementările necesare pentru aplicarea tichetelor de vacanță.

Potrivit noii legi, angajatorii vor putea oferi salariaților tichete pentru acoperirea cheltuielilor turistice în structuri de cazare din zonele rurale ale Republicii Moldova. Valoarea acestora va putea fi dedusă fiscal de către angajatori, în limita a 50% din salariul mediu lunar pe economie. Pentru salariați, sumele acordate sub formă de tichete vor fi considerate venit neimpozabil și vor fi scutite de plata impozitului pe venit, precum și de contribuțiile de asigurări sociale și medicale, în aceleași limite.

Aplicarea practică a facilității urmează să fie reglementată prin acte normative secundare. Măsura va deveni efectivă începînd cu anul fiscal 2026, odată cu finalizarea cadrului normativ complet și autorizarea operatorilor de tichete.

Tichetele vor putea fi emise în format electronic sau pe suport de hîrtie, sub formă de bilet sau card cu valoare nominală, de către operatori autorizați. Valabilitatea unui tichet va fi de un an de la data emiterii, iar Guvernul va aproba procedura privind emiterea, distribuirea, utilizarea și returnarea acestora.


Totodată, în cadrul ședinței a fost discutată corelarea acestei măsuri fiscale cu reformele din domeniul turismului, prevăzute în recentele modificări ale Legii privind organizarea și desfășurarea activității turistice.

Vă reamintim că mai multe informații despre frumusețile Moldovei, turism și trasee turistice pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md la rubrica „Natură și turism”.

2
1
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий