Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Tichetele de masă, pe drum spre primii salariaţi

3 mai. 2018,, 18:50   Societate
1666 0

Tichetele de masă vor ajunge, în curînd, la primii salariaţi. Bonurile vor fi tipărite în scurt timp de două companii străine, iar ulterior transmise primilor beneficiari.

Anunţul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după o întrevedere cu reprezentanții acestor întreprinderi.

"sîntem aproape 99 la sută pregătiți să emitem. Mai urmează să se stabilească cîteva mici detalii, ca mai apoi să putem să livrăm primele tichete de masă pe hîrtie și mai apoi pe card către angajații din Republica Moldova", a menţionat Andrian Candu.

"Credem că aici există potenţial de dezvoltare pentru noi şi există o reală cerere din partea angajaţilor din ţară", a precizat Veselin Penchev, reprezentant operator de tichete de masă.

Companiile care vor produce și vor livra tichetele de masă au studiat bine piața din Moldova.

"Am intervievat companii din diferite sectoare, diferite dimensiuni, diferite regiuni. Am observat că există un interes. Peste 50 la sută au zis că sînt interesate să ofere tichete de masă angajaţilor săi", a subliniat Dorin Corcimari, reprezentantul unei companii.

"Sînt chestiuni foarte mici la nivel de autoritate fiscală legate de raportări, de mașinile de memorie, mașinile de casă, dar cu siguranță sînt unele chestiuni care pot fi depășite foarte ușor", a conchis președintele Parlamentului.

Legea privind tichetele de masă, promovată de preşedintele Legislativului, Andrian Candu, prevede că angajații vor primi cîte un tichet de masă, în valoare de 45 de lei, pentru fiecare zi în care au ieșit la muncă. Acestea nu vor putea fi transmise de la o persoană la alta sau schimbate pe bani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?