X 
Transnistria stiri: 1800

Tezele universitare vor fi verificate printr-un sistem antiplagiat

19 mar. 10:16   Societate
5720 0

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) intenționează să aplice la nivel național un sistem antiplagiat pentru a combate fenomenul copierii în învățămîntul superior.

Noul soft va permite verificarea tezelor de licență, master și doctorat, avînd acces la baze de date locale și internaționale. Sistemul va fi administrat direct de minister, nu de universități, și va permite identificarea lucrărilor care conțin fragmente copiate în proporție semnificativă.

Dacă se va constata că teza este copiată cap-coadă, sancțiunile vor fi severe: exmatriculare sau chiar eventuale interdicții de a urma studii superioare pe o anumită perioadă.

Anul trecut, a avut o întrevedere cu rectorii, în cadrul căreia s-a convenit ca fiecare universitate să elaboreze un plan de prevenire a plagiatului și a altor practici neconforme, notează Noi.md cu referire la Moldova 1.

La Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), de exemplu, dacă o teză depășește pragul admis de similitudine de 20 la sută, studentul este sancționat și obligat să rescrie lucrarea. Dacă gradul de similitudine este foarte ridicat, acesta riscă să nu fie admis la susținerea tezei și chiar să fie exmatriculat, conform regulamentului intern al universității.


O altă problemă ajunsă în vizorul MEC sînt restanțele studenților, care vor fi monitorizate în acest an.

„Vom realiza astfel o radiografie a sistemului și vom analiza dacă prevederile aprobate de către minister, care stabilesc că, începînd cu un anumit număr de restanțe, studenții trebuie fie să își rezolve situația, fie să părăsească universitatea, sînt respectate”, a anunțat ministrul Dan Perciun, precizînd că studenții care vor depăși 15 restanțe, acumulate pînă în anul trei, riscă să fie exmatriculați.

1
0
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий