X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Termoelectrica respinge acuzațiile Asociației Protecția Consumatorilor

17 dec. 2021,, 14:55   Societate
2468 0

Termoelectrica respinge acuzațiile Asociației obștești republicane Protecția Consumatorilor.

„În sectorul rezidențial, reprezentantul autorizat al consumatorilor din blocurile de locuit cu sisteme colective de alimentare cu energie termică este administratorul fondului locativ, respectiv, care încheie un contract de furnizare a energiei termice cu furnizorul și repartizează lunar cantitatea de energie termică consumată între deținătorii de apartamente sau chiriași”, se arată într-un comunicat de presă al întreprinderii.

Termoelectrica precizează că întreprinderea asigură calitatea agentului termic pînă la punctul de delimitare conform graficului de temperaturi aprobat, iar reglarea temperaturii sau debitelor în bloc – este în responsabilitatea gestionarului fondului locativ. „Punctul de delimitare este locul în care instalația de utilizare a energiei termice se racordează la rețeaua termică și în care patrimoniul consumatorului și patrimoniul unității termoenergetice se delimitează, în funcție de dreptul de proprietate, sau loc în care se delimitează, în funcție de dreptul de proprietate, patrimoniile unităților termoenergetice”, notează Noi.md cu referire la IPN.

Echipa Termoelectrica „se implică activ în identificarea și lichidarea situațiilor problematice din bloc, toate adresările sunt rezolvate în regim non stop, la solicitările consumatorilor casnici, echipa se deplasează la fața locului, deoarece asigurarea confortului termic pentru consumatori este o prioritate pentru întreprindere”. Prin gestionarul fondului locativ, consumatorii casnici pot să informeze despre necesitatea lichidării deranjamentelor sistemului intern de încălzire din bloc și pot lua legătura cu Termoelectrica.

În comunicat se specifică faptul că Termoelectrica poate încheia contracte directe cu consumatorii casnici care sunt racordați la sistemul orizontal de încălzire cu echipamente de măsurare separat pentru fiecare apartament.

Asociația obștească republicană Protecția Consumatorilor a anunțat în conferință de presă că a primit mai multe cereri de la cetățeni cu privire la faptul în apartamente temperatura nu este cuvenită pentru perioada iernii. Materialele au fost trimise la Curtea de Conturi, Președinție, Guvern, Parlament. Președintele organizației, Petru Guțul, a spus că Termoelectrica nu are dreptul să încheie contracte cu companiile de gestionare a fondului locativ sau cu asociațiile locatarilor, ci trebuie să încheie contracte individuale cu proprietarii de apartamente, instalînd din contul său contoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?