Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Termoelectrica îndeamnă populația să se pregătească de sezonul rece

26 iul. 2022,, 23:30   Societate
2991 0

Termoelectrica S.A. recomandă tuturor administratorilor de bloc desfășurarea lucrărilor de pregătire a instalațiilor de termoficare interne pentru sezonul rece. Astfel, înainte de conectarea agentului termic, administratorii vor prezinta furnizorului de energie termică Pașaportul de pregătire a instalațiilor de termoficare.

Pașaportul de pregătire instalațiilor de termoficare este un document care conține mai multe recomandări pentru administratorii clădirilor, printre care:

  1. Spălarea hidropneumatică și efectuarea testului cu presiune a sistemului interior: Aceste lucrări sînt foarte importante pentru pregătirea clădirilor pentru sezonul rece. Termoelectrica S.A. recomandă desfășurarea anuală a lucrărilor de spălare hidropneumatică și testare la presiune în special pentru blocurile locative cu un termen de exploatare a sistemului intern mai mare de 10 ani. Astfel putem preveni eventualele defecțiuni tehnice sau probleme de calitate a serviciului, cauzate adesea de acumularea impurităților care împiedică circulația agentului termic și distribuirea lui uniformă prin toate corpurile de încălzire.
  2. Inventarierea sistemului interior de încălzire și, la necesitate, restabilirea acestuia în conformitate cu proiectul inițial.
  3. Dotarea racordurilor termice, care se află la balanța consumatorului, cu aparate de măsură și control verificate metrologic;
  4. Restabilirea stratului anticoroziv a instalațiilor termice, efectuarea lucrărilor de întreținere și asigurarea condițiilor pentru deservirea utilajului termotehnic, cît și alte măsuri tehnice destinate sporirii eficienței energetice a obiectului.
  5. La fel, recomandăm verificarea ușilor și geamurilor din casa scării, neetanșeitatea cărora poate cauza pierderi suplimentare de energie termică – ceea ce poate crea disconfort, pierderi de energie și majorarea facturilor pentru încălzire;

Pașaportul tehnic se prezintă de fiecare administrator de bloc la sediile teritoriale ale Termoelectrica S.A. anual, pînă la începerea sezonului de termoficare.

Sediile teritoriale ale Termoelectrica S.A. :

  • Sect. Ciocana – str. Ginta Latină, 19/3 (022-335-132);
  • Sect. Centru – str. Ismail, 86A (022-274-098);
  • Sect. Rîșcani – bd. Moscova, 11A (022-442-365);
  • Sect. Botanica – str. Teilor 7/3; (0-22-779-411)
  • Sect. Buiucani – str. I. Neculce 30 (022-751-529)
1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?