X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Temperaturile scăzute prognozate pentru următoarea perioadă nu sînt caracteristice acestei perioade

20 sep. 2021,, 08:14   Societate
3367 0

Toamna îşi intră în drepturi, iar la începutul săptămînii sînt prognozate primele îngheţuri. Noaptea, dar şi la primele ore ale dimineţii se vor înregistra pînă la -3 grade în localităţile din nordul ţării. Între timp, experţi în agricultură susţin că temperaturile scăzute nu vor afecta culturile agricole, relatează Mesager.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, valorile termice sînt normale pentru această perioadă. Şi anii precedenţi la începutul toamnei s-au înregistrat îngheţuri la nivelul solului.

„Ne aşteptăm ca aceste îngheţuri să se ateste mai mult la suprafaţa solului. Am mai avut astfel de fenomene şi în anii precedenţi, doar că nu atît de devreme în această perioadă şi cu intensitatea de pînă la -3 grade Celsius, fiindcă astfel de temperaturi în medie se înregistrează odată la 20-30 de ani. În linii generale astfel de îngheţuri se atestă la începutul lunii octombrie”, susţine Ghenadie Roşca, şef Centrul de prognoze.

Potrivit specialiştilor, legumele cum ar fi roşiile şi ardeii ar putea îngheţa. În schimb, viile şi livezile nu vor fi afectate de aceste îngheţuri.

„Mari daune pînă la -3 grade, în perioada aceasta nu vor fi, cu atît mai mult la nordul republicii, că acolo nu sînt struguri. Unica cultură care poate să aibă de suferit sînt legumele în cîmp deschis şi aici pînă marţi timp mai este, aşa că ar fi bine de recoltat, dacă este posibil de recoltat”, susţine Pintilie Pîrvan, doctor în agricultură.


Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat după data de 24 septembrie vremea se va încălzi.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?