X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Teatrele își așteaptă spectatorii cu premiere și proiecte noi

13 ian. 2021,, 18:45   Societate
7689 0

„Sperăm să nu dezamăgim spectatorul. Le sîntem recunoscători că, în perioadă de criză financiară şi pandemică, au rămas fideli teatrului”. Este mesajul directorilor teatrelor din Chişinău. După perioada de interdicție dictată de pandemie, spectatorii au din nou acces în sălile de teatru.

Directorul Teatrului Republican „Luceafărul”, Vitalia Grigoriu, a declarat pentru IPN că teatrul trece printr-o perioadă complicată. „În această perioadă (în alți ani) era holul plin, bradul mare şi frumos. Acum şi bradul e mic, trist. Privim cu optimism în anul 2021, am elaborat un repertoriu pînă la sfîrşitul lunii şi sperăm să nu mai amînăm nimic pentru că şi aşa va fi foarte greu de a ne relansa”, a menționat Vitalia Grigoriu. Trupa lucrează la montarea mai multor spectacole. Actorii au fost antrenaţi în repetiţii și atunci cînd ușile teatrului au fost închise pentru public. „Legătura cu spectatorul a fost menţinută cu postări în mediul online, dar şi în mod individual, căci mereu le explicam de ce se amînă spectacolele. Ne bucurăm că avem voie să jucăm. Sper din suflet să dureze”, a menționat Vitalia Grigoriu.

Teatrul „Luceafărul” va veni curînd cu o premieră, o comedie montată de Slava Sambriș, iar în primăvară regizorul Dumitru Acriș planifică un proiect artistic. „Sîmbătă şi duminică relansăm activitatea cu spectacolul „Tata”, care poate fi considerat o premieră pentru ca fost jucat foarte puţin. Lumea ne sună, sînt dornici de a vedea spectacole, se interesează cînd, unde pot procura bilete”, a precizat Vitalia Grigoriu. Pe 16 şi 17 ianuarie, spectacolul „Tata” se va juca începînd cu ora 18.30.

Directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadîrcă, spune că sînt programate montări noi, dar încă este o situaţie incertă. „Ne bucurăm că ne-au permis activitatea, măcar şi cu număr limitat de spectatori. E o mare problemă pentru un actor care apare în scenă după o perioadă mare de repaus, pentru că actorul e ca şi un sportiv: zilnic are nevoie de antrenament, de a-şi perfecţiona meseria”, a remarcat directorul. În acest an, Teatrul „Mihai Eminescu” marchează 100 de ani. Vor fi reluate unele din proiectele abandonate pe timp de pandemie. Dar multe depind și de aspectele financiare, de susținerea statului. „Teatrul, actorul, este cartea de vizită a unei ţări. De succesele lor se bucură nu doar cei implicaţi. Cu toţii ne mîndrim de prestaţiile artistice la diferite festivaluri, peste hotare”, a remarcat Petru Hadîrcă.

Pe 15 ianuarie, ora 18.00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” se va juca spectacolul-recital „Al meu nume o să-l poarte”. Pe data de 16 ianuarie, la ora 18.00 – „Pomul Vieţii”, iar pe 17 ianuarie, la aceeași oră, se va juca „Hamlet în sos picat”, ultima premieră la care s-au vîndut toate biletele. „Majoritatea nu şi-au recuperat banii pe bilete, dar au aşteptat redeschiderea sălilor de teatru. Biletele, unele procurate chiar şi din luna martie, au rămas valabile. Pentru spectatorii care sînt fideli am pregătit un premiu din partea colectivului”, a adăugat Petru Hadîrcă.


Daniela Burlaca, director artistic al Teatrul Geneza Art, spune că deocamdată nu se avîntă în obiective îndepărtate pentru anul 2021. „Am făcut repertoriul pentru luna ianuarie. Biletele se vînd forte bine pentru că lumea îşi doreşte să-şi încarce bateriile în manieră de teatru. Jucăm spectacolele pe care nu le-am jucat un an de zile. Restabilim două spectacole „Madame Bovary” şi „Mîncare pentru Monştri”, spectacole care vor avea loc la sfîrşitul lui ianuarie. Încercăm să activăm ca înainte de pandemie. Încercăm să funcţionăm într-un circuit firesc, să revenim la fluxul normal al activităţii unui teatru care are un repertoriu integru, cu un public solicitant”, spune Daniela Burlaca.

Pentru echipa Geneza Art este o perioadă foarte importantă. „Experienţa pe care am acumulat-o pe parcursul a 11 ani şi-a spus cuvîntul în ultimii doi ani. Actorii teatrului Geneza Art au potențial, au ce spune, ce arăta, aş putea spune că printre ei sînt actori de pregătire internaţională. Vreau să mergem înainte cu rezultate foarte bune. Pentru noi părerea publicului este cea care contează cel mai mult şi de ea vom tine cont în continuare, în mod primordial”, a remarcat directorul artistic. Daniela Burlaca mai spune că, la început de an nou, toată lumea e cu deschidere, cu speranţă pentru inovaţii, provocări pozitive. „Ne-am dori să simţim că le pasă de noi celor care au mai multă putere în decizii, să simţim că există atitudine faţă de oamenii care mişcă cultura, care este cartea de vizită a unei ţări”, a fost mesajul Danielei Burlaca. Astăzi, 13 ianuarie, actorii vor juca spectacolul TOC. La Geneza Art toate spectacolele încep ora 19.00, în repertoriul curent.

Comisia municipală extraordinară de sănătate publică a permis reluarea activității instituțiilor teatral-concertistice din 6 ianuarie. Prezența în sălile de spectacole nu trebuie să depășească 50% din capacitate, astfel încît să poată să fie păstrată distanța fizică între spectatori. De asemenea, este obligatorie dezinfectarea, termometria vizitatorilor, dar și purtarea măștilor de protecție. Durata spectacolului nu trebuie să depășească două ore.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?