O pacientă a povestit că prima criză epileptică a suportat-o pe cînd avea vreo 26 de ani. După un tratament, maladia a revenit, pacienta pierzîndu-și cunoștința. Uneori, avea și două sau trei crize pe zi.
Medicii spun că, în asemenea situații, este esențial ca cei din jur să cheme neîntîrziat serviciul de urgență, notează Noi.md cu referire la jurnaltv."Atunci cînd un pacient prezintă o pierdere tranzitorie a conștiinței sau dezvoltă o criză epileptică, oamenii din jur, în primul rînd, trebuie să sune la serviciul de asistență medicală urgentă, să fixeze capul pacientului, nicidecum să nu introducă ceva în cavitatea bucală și să aștepte finalizarea crizei", a menționat Siluan Stegărescu, medic rezident neurolog.
"Pot conduce la epilepsie mai multe probleme, de exemplu, apariția unor tumori sau infecții, traumatisme. Sînt cauze metabolice, sînt cauze imune, infecții ale oaselor", a preecizat Nadejda Gorincioi, șefa Secției epileptologie la IMU.
Anual, prin Secția de epileptologie a Institutului de Medicină Urgentă trec aproximativ 800 de pacienți. Epilepsia este o afecțiune neurologică care afectează peste 50 de milioane de oameni la nivel mondial și aproximativ șase milioane de oameni în Europa, conform Organizației Mondiale a Sănătății.
Adăuga comentariu