X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Suspectul în cazul alertei cu bomba la Curtea de Apel a fost reținut

12 noi. 2020,, 15:47   Societate
4359 0

Oamenii legii l-au identificat și reținut pe bărbatul care, pe data de 9 noiembrie, a efectuat apelul la serviciul unic 112 și a comunicat că în incinta Curții de Apel Chișinău este amplasat un obiect explozibil.

„Glumețul” s-a dovedit a fi un bărbat în vîrstă de 44 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Strășeni, anterior judecat pentru comiterea unui furt.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicînd că în timp ce se afla în incinta Curții de Apel și aștepta să înceapă ședința de judecată într-un dosar în care este vizat, s-a apropiat de telefonul ce se află în holul clădirii și a efectuat apelul fals la serviciul unic 112.

Totodată, bărbatul a mai comunicat polițiștilor că a făcut o glumă neștiind care pot fi consecințele și că sînt implicate toate serviciile specializate.

Pe cazul dat, a fost inițiată o cauză penală în conformitate cu prevederile art.281 CP Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?