X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Surprize la frontieră pentru un moldovean

1 feb. 2022,, 15:15   Societate
3192 0

Un conațional a rămas perplex cînd a aflat că actele lui prezintă semne de falsificare. Cazul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.

În dimineața zilei de 31 ianuarie curent, la pista de control s-a apropiat un microbuz de rută cu destinația România. Printre pasageri se afla și un tînăr de 35 de ani, domiciliat în raionul Nisporeni. În timpul discuțiilor cu polițiștii de frontieră călătorul a trezit unele suspiciuni, în acest sens a fost luată decizia supunerii unui control amănunțit. Drept urmare în geanta de mînă pasagerul avea un permis de conducere fantezist și un supliment de însoțire de aceeași natură. Actele erau eliberate pe numele său, cu însemnele autorității competente din Israel, transmite Noi.md.

La audieri, pasagerul a declarat că și-a perfectat actele în anul 2019, în timp ce se afla la muncă în străinătate. În plus, posesorul a mai spus că a urmat cursurile necesare pentru care a achitat 250 de euro.

Polițiștii de frontieră au inițiat cercetările de rigoare pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Actele cu semne de falsificare au fost transmise către laboratorul de expertiză. La finalul anchetei se va face încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?