X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Suma maximă pe care o poate percepe autoritatea publică locală, exclusă

12 mai. 2023,, 10:46   Societate
2441 0

Suma maximă pe care o poate percepe autoritatea publică locală la emiterea actelor permisive pentru autorizarea executarea lucrărilor de construcție va fi exclusă.

Deputații au votat în lectura a doua modificări la Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție. Proiectul a fost elaborat de deputatele Comisiei administrație publică și dezvoltare regională Larisa Voloh, președinta comisiei, Ersilia Qatrawi și Efimia Bandalac.

În opinia autorilor, impunerea unităților administrativ-teritoriale a sumei maxime generale a taxelor percepute pentru emiterea certificatului de urbanism pentru proiectare, a certificatului de urbanism informativ, autorizației de construire sau desființare, fără a se ține cont de situația economică și de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, s-a dovedit a fi ineficientă.

„Marja discreționară în privința stabilirii cuantumului taxelor este restrânsă în mod considerabil, iar acest fapt plasează administrația locală în imposibilitatea de a mări aceste taxe, atunci când este necesar și oportun, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit expres de lege”, argumentează autorii proiectului.

Necesitatea elaborării și promovării proiectului derive, potrivit autorilor, din multiplele adresări recepționate și problemele practice semnalate de mai multe autorități publice locale. Pentru respectarea uniformă a noilor prevederi se propune ca Guvernul să elaboreze o metodologie de calcul a tarifelor pentru emiterea documentației de urbanism și amenajarea teritoriului.


De menționat că, în prezent, plafonul maxim pe care o poate percepe autoritatea publică locală la emiterea actelor permisive pentru autorizarea executării lucrărilor de construcție constituie 50 de lei pentru emiterea certificatului de urbanism și 100 de lei – pentru autorizația în construcții.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?