X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Sturza: TV8 nu mai poate fi salvat

14 sep. 2021,, 12:13   Societate
3462 5

Fostul premier, Ion Sturza, susține că fondatorii Tv8 au știut de la bun început despre cazul Morari-Platon.

Potrivit lui Sturza, după scandalul în care s-a pomenit televiziunea ”toți fondatorii și membrii Consiliului de observatori actuali (complici și părtași), fără excepție, trebuie să plece”, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

”Penibil la nivel înalt.

TV varianta 8 nu mai poate fi salvată!

Asta cu „nu am știut”, pe care se insistă cu încăpățînare, nu ține!


S-a știut! De la început. Așa cum s-a știut că în televiziune există mai multe cîrtițe, care compromit ideea de independent și scopurile urmărite de donatori. Discuțiile interne au mers permanent cu implicarea fondatorilor, a Consiliului de observatori, dar și a donatorilor.

Trebuie să recunosc că și eu am știut multe lucruri. Analizat, documentat. De ce? Din curiozitate, cînd am văzut cum subtil se promovează persoane dubioase în tandem cu o altă cîrtiță notorie de la un site de limba rusă (finanțat de donatorii din Vest!), care face parte din „kremlevskii pul". O întreagă caracatiță de „influenceri” atacau zilnic persoane notorii (inclusiv pe Maia Sandu) de la adresele IP ale acestei televiziuni. Dar și de la alți „independenți”.

Tot trebuie să fie clar:

- de luni bune donatorii nu mai finanțează TV 8;

- după aceste dezvăluiri, majoritatea reclamei comerciale va dispare;

- spectatorii fideli vor schimba registrul. Se simt nu, nu trădați – umiliți.

TV 8 este o jucărie foarte scumpă. În ea s-au investit peste 3,5 milioane USD. Bani veniți de la donatori. Echipamente sofisticate, platouri, cafea, ceai și șampanie de la case mari. Dar și salarii, și onorarii pe măsură.

Acest model de TV nu este sustenabil și fără de scandaluri. Un telefon mobil și YouTube substituie toată construcția respectivă. Așa că vorbim de o vrăjeală!

Dar...

TV 8 nu-i aparține Nataliei Morari. Este o organizație nonprofit. Doamna Morari & Co sînt doar custodiile societății civile. TV 8 trebuie să fie transmisă societății civile. Acest lucru trebuie să fie impus de donatori.

Toți fondatorii și membrii Consiliului de observatori actuali (complici și părtași), fără excepție, trebuie să plece.

P.S. Și da, încetați să ne masați creierii cu maseuze balineze. După cum vedeți, avem destule moldovence pentru acest exercițiu”, a declarat Sturza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?