Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Studiu: În Moldova, 2/3 dintre moldoveni nu merg nici odată la odihnă

17 mai. 2021,, 17:44   Societate
3026 0

În Republica Moldova, 2/3 dintre moldoveni nu merg niciodată la odihnă. Alții 32,4% au fost cel puțin o dată în ultimii 5 ani. Dintre aceștia, 15% au mers o dată în an, 12% - o dată la cîțiva ani, iar 5% - de 2-3 ori pe an.

În anul pandemic, am avut o scădere de 4,3 ori a numărului de călătorii în scopul de odihnă, comparativ cu anul 2019, transmite NOI.md cu referire la Viitorul.org.

Sînt datele unui sondaj de opinie național, realizat de către CBS AXA, la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, pe un eșantion de 1.114 persoane. Sondajul a fost prezentat vineri, 14 mai, de către Veaceslav Ioniță, expertul în politici economice ale IDIS „Viitorul”, în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize Economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată în parteneriat cu Privesc.eu.

Potrivit expertului, 80% dintre călătoriile de odihnă ale moldovenilor sînt făcute peste hotare. Țara preferată pentru destinație este Ucraina, unde aproape 47% aleg să se odihnească. Bulgaria este preferată de către circa 31% dintre moldoveni.

Mai mult de 17% aleg să meargă în Turcia. Alții puțin peste 12% preferă România. În Italia merg mai mult de 10% dintre moldoveni, iar Grecia este preferată de către 12,2% de moldoveni. În țări ca Franța, Spania, Rusia SUA, Muntenegru merg mai puțin de 10% dintre moldoveni.


Veaceslav Ioniță a menționat că în Republica Moldova sînt în jur de 2,6 milioane de cetățeni, iar 32% dintre aceștia, cel puțin o dată la cîțiva ani merg undeva la odihnă. Tinerii, de la 18 la 29 de ani, 54,4%, sau fiecare al doilea tînăr, merg cel puțin o dată în cîțiva ani la odihnă, urmați de cei de 30-44 de ani.

Cei de vîrsta 60+, care de obicei sînt oameni cu venituri modeste – doar 13% merg la odihnă, sau fiecare a șaptea persoană. Mai mult de jumătate dintre turiștii moldoveni au studii superioare și un nivel de trai înalt.

45,2% dintre cetățenii care locuiesc în mediul urban aleg să meargă la odihnă. Cît privește populația rurală, doar 20% sau fiecare a cincea persoană. Bărbații, aproape 37%, merg cel mai des la odihnă, comparativ cu femeile, circa 29%.

Cît privește anul pandemic 2020-2021, numărul călătorilor în scopuri de odihnă s-au redus de 4m3 ori, iar din cei care au mers la odihnă 69% au decis să meargă peste hotare, comparativ cu 80% în anii de pînă la pandemie. Restul au preferat să se odihnească în Republica Moldova.

În mod normal, în țară decid să se odihnească 20% din turiști. După grupa de vîrstă, cei cu vîrsta de 60+ aleg cel mai mult să se odihnească în țară. Oamenii cu venituri modeste, nu se odihnesc nici în țară, nici peste hotare. Iar cei care au un nivel de trai mai ridicat, a doua sau a treia odihnă este realizată în Republica Moldova.

În general, moldovenii aleg să meargă la odihnă pe cont propriu. Este vorba de aproape 74% dintre cetățeni care nu apelează la serviciile unei agenții de turism. În mare parte, cei care apelează la o agenție de turism sînt de 30-44 de ani și 60+ și e vorba de oameni cu studii superioare și cu venituri înalte.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, dacă agențiile de turism doresc să vadă care este potențialul pieței, pot înțelege că trebuie de crescut numărul cetățenilor Republicii Moldova care consideră odihna o prioritate pentru e și să le explice acestora că o odihnă organizată este mai bună, mai calitativă, decît una făcută pe cont propriu.

„Dacă noi vom reuși să explicăm cetățenilor Republicii Moldova acest lucru, atunci noi vom crește foarte mult potențialul și capacitatea pieței de organizare a turismului. Noi avem doar 30% dintre cetățenii Republicii Moldova care merg la odihnă și dintre ei doar a patra parte merg prin intermediul unei agenții de turism”, a spus expertul.

Potrivit sondajului, moldovenii care se odihnesc în Ucraina au, în mare parte, studii medii generale, venituri medii, duc un mod de viață modest, astfel că își permit să se odihnească la un preț nu foarte mare și aproape de casă pentru a-și minimiza costurile.

În România se odihnesc cel mai mult tinerii, de vîrsta 18-29 de ani, în mare parte cu studii medii generale, cu un nivel de trai mai scăzut.

Veaceslav Ioniță a mai spus că aproape 570.000 de cetățeni ai Republicii Moldova în fiecare an obișnuiesc să meargă la odihnă peste hotare, însă numărul de călătorii este de aproape 800.000, deoarece unii moldoveni aleg să meargă de mai multe ori peste hotare, în scop de odihnă. Astfel, un număr de 5% sau 130.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care merg la odihnă mai mult de o dată pe an.

Pandemia a afectat dramatic turismul, susține economistul. În anul 2019 s-au înregistrat 784.000 de călătorii, iar în anul 2020 – circa 180.000. Cea mai mare scădere a fost din contul călătoriilor peste hotare. Dacă în 2019 au fost 645.000 de călătorii în scopuri de odihnă peste hotare, atunci în 2020 aceștia au fost la nivel de 120.000.

Cît privește situația din Republica Moldova, tot a scăzut, dar nu atît de dramatică. Dacă în 2019 au fost 140.000 de călătorii în scopuri de odihnă în Republica Moldova, atunci în 2020 în perioada pandemiei numărul lor a scăzut la 60.000.

În 2019, în Ucraina au fost înregistrate 190.000 de călătorii de odihnă ale cetățenilor moldoveni. În 2020 numărul lor a scăzut la 20.000. Conform unor cercetări internaționale, cetățenii Republicii Moldova asigură cea mai mare cotă de turiști străini care se află pe teritoriul Ucrainei.

Numărul de turiști care mergeau în România în mod obișnuit pînă la pandemie era de circa 50.000 de călătorii, însă în perioada pandemiei au mers doar 6.000. Către Bulgaria în mod obișnuit erau 125.000 de călătorii, anul trecut au fost doar 18.000. Turcia de la 71.000 de călătorii ale cetățenilor moldoveni în 2019 a înregistrat anul trecut 20000.

„Cetățenii Republicii Moldova trebuie încurajați să-și creeze un stil de viață cu introducerea în agenda familiei a odihnei, trebuie încurajați să se odihnească în Republica Moldova, în zonele verzi ale Republicii Moldova.

Totodată, trebuie să încurajăm odihna organizată, agențiile de turism au foarte mult de lucru ca să educe un comportament al consumului de produse turistice în Republica Moldova.

Noi avem ferma convingere că turismul rural, turismul verde este o alternativă pentru Republica Moldova. Trebuie să dezvoltăm turismul. Din nefericire acesta la noi este foarte slab dezvoltat, în comparație cu țările vecine”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului transfrontalier: „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre, implementat de către IDIS Viitorul în parteneriat cu raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina; județul Galați, România.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?