Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Studenții sînt gata să plătească sute de euro pentru o teză de licență

29 mai. 2021,, 17:30   Societate
2802 2

Învăţaţi să copieze la examene de-a lungul anilor de şcoală, unii ajung la facultate cu acelaşi obicei. Pentru a nu depune efort sau pentru că nu sînt în stare, sînt studenţi care plătesc sute de euro ca să primească de-a gata o lucrare de licenţă.

În preajma susţinerii acestor lucrări, se înmulţesc şi ofertele. Pe internet sînt site-uri de unde studenţii pot comanda teze de licenţă. Doritorii pot completa informaţii despre lucrarea de care au nevoie şi lasă datele de contact. Ulterior, vor fi sunaţi şi li se va spune cît costă lucrarea respectivă şi în cît timp este gata.

Am vrut să vedem dacă anunţurile sînt reale, aşa că ne-am dat drept studenţi şi am sunat la numărul de telefon indicat:

"- Nu vindem, elaborăm la comandă.

- Dar în cît timp este gata şi cît costă?


- La ce facultate?

- Jurnalism.

- 300 de euro o să fie".

În cursul discuţiei, am realizat că nu sîntem primii care au solicitat astfel de servicii:

"- O să am nevoie în data de patru iunie, trebuie să fie gata.

- La ce universitate sînteţi?

- USM.

- Cam tîrziu dumneavoastră v-aţi trezit, acolo toţi au depus deja la catedră. Pur şi simplu, colegii dumneavoastră, care deja au apelat, practic şi-au depus tezele la catedră".

Unii studenţi spun că elaborarea unei lucrări de licenţă este un proces complicat. Alţii spun că îşi scriu singuri lucrările şi că nu are sens să plăteşti pentru ceva ce poţi găsi singur pe internet.

Reprezentanţii universităţilor avertizează că toate tezele sînt verificate cu programul antiplagiat. Softul stabileşte dacă în lucrare sînt fragmente copiate din cărţi, de pe internet sau din tezele anilor trecuţi.

"Regulamentul nostru prevede ca cel puţin 60 la sută din teză trebuie să fie originală. În cazul în care se depistează că teza este plagiată, desigur că teza este anulată, studentul este anunţat despre acest lucru, inclusiv coordonatorul ştiinţific şi teza poate fi susţinută deja anul viitor", a declarat Lucia sava, şef de Departament la Universitatea de Stat din Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?