Strada cu care se mîndrea Constantin Țuțu că e reparată, din nou în șantier

Strada cu care se mîndrea Constantin Țuțu că e reparată, din nou în șantier

Strada Drumul Schinoasei din orașul Codru, despre care Țuțu anunța fastuos cu cîteva luni înaintea alegerilor parlamentare că este reparată, a intrat din nou în șantier.


În iulie 2018, Constatin Țuțu, candidatul de pe Circumscripția 33 din partea Partidului Democrat, anunța fastuos: „ Mă aflu pe strada Drumul Schinoasei din orașul Codru și am vești bune pentru locuitorii din această zonă, inclusiv și pentru Andrei Năstase. În sfîrșit această porțiune de drum a intrat în reparație, după zeci de demersuri și uși la care am bătut”.


Oamenii cred că graba are o explicație - alegerile parlamentare care s-au desfășurat în februarie.


Deși nu a trecut nici un an, drumul respectiv s-a transformat într-un șantier, pentru că se fac lucrări de renovare a rețelelor inginerești. Locatarii se bucură că țevile vor fi schimbate, dar nu înțeleg cum e posibil ca aceste lucrări să aibă loc după ce drumul a fost reparat recent.


Pentru explicații am mers la primăria Codru. Primarul de Codru, Vladimir Munteanu nu era la locul de muncă și a fost sunat. El a refuzat să ofere detalii, motivînd că nu știe nimic. A spus că mai multe știe arhitectul Gheorghe Stegărescu. Potrivit lui, înainte de începerea lucrărilor de reparație a porțiunii de drum s-a adresat la cei de la „Apă- Canal”, cerîndu-le să intervină. Întreprinderea le-ar fi trimis o scrisoare, pe care Stegărescu a refuzat să ne-o arate, prin care sînt anunțați că țevile ar fi într-o stare satisfăcătoare. Așa că responsabilii din cadrul primăriei s-au grăbit să repare drumul.


Mai apoi, lucrurile au luat o altă întorsătură.


Responsabili din cadrul primăriei Chișinău nu au răspuns la apel pentru a comenta situația. Directorul tehnic al întreprinderii Apă-Canal, Anatol Lichii n-ea spus că se va documenta și va reveni ulterior cu detalii. Precizăm că pentru reparația capitală a străzii Drumul Schinoasei, cu o lungime de aproape un kilometru, primăria Codru a alocat un milion și jumătate de lei.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load