X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Ștefan I Mușat – un domnitor moldovean demn și viteaz

16 noi. 2019,, 19:00   Societate
4682 0

Ștefan I Mușat, fratele lui Petru I Mușat și al lui Roman I Mușat, a domnit în Moldova între anii 1394 – 1399. Cu cît Moldova îşi întărea poziţiile sale şi se afirma în circuitul geopolitic din sud-estul Europei, cu atît mai mult interesa în mod special unii vecini.

Situaţia îndemna pe domnitorii Moldovei să caute sprijin diplomatic. Ştefan I la 6 ianuarie 1395 recunoaşte suzeranitatea Poloniei „în numele poporului Ţării Moldovei”. Acest act firesc din partea suveranului Moldovei a provocat nemulţumirea curţii ungare, împingînd-o să organizeze o nouă campanie armată „contra moldovanos”, prima în condiţii de suveranitate statală. În bătălia de la Hindău (februarie, 1395) moldovenii i-au învins pe invadatorii unguri.

În cei cinci ani ai domniei sale, Ștefan I a avut timp să se ocuрe și de organizarea țării. A intensificat activitatea cancelariei domnești, a bătut monedă, ceea ce vorbește despre o intensă activitate comercială și a întemeiat mănăstirea Sf. Nicolae din Poiană, în al cărui pomelnic figurează ca ctitor.

Politica lui se poate caracteriza prin demnitate și vitejie, oștile lui Ștefan I au participat și la marea luptă cu tătarii de la Worskla (1399) și se pare că Ștefan I însuși a murit acolo.

A fost înmormântat în Biserica Bogdana din Rădăuți, iar pe piatra de mormînt pusă de strănepotul său, Ștefan Cel Mare, scrie: „Binecinstitorul domn al Ţării Moldovei, Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormîntul acesta strămoşului nostru, bătrînul Ştefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindău”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?