În evul mediu relațiile dintre Moldova și Valahia au avut un character complex fiind determinate de o serie de factori.
În primii ani de existenţă a statului medieval Moldova acesta nu avea graniţă comună cu Valahia din cauza interpunerii Ungariei, care, în scopul extinderii spre Dunăre, i-ar fi asigurat o punte de legătură între sud-estul Transilvaniei şi marele fluviu prin aşa-numitul „culoar unguresc”.
În 1470 domnul Valahiei Radu cel Frumos scria braşovenilor că „nu are pace acum cu moldovenii şi cu Ştefan voievod” (după ce năvălise asupra Moldovei la sfîrşitul anului 1469), totodată voievodul muntean mustra pe braşoveni: „căci vindeţi arme acestor moldoveni” (quia arma ipsis venditis Moldaviensibus). Şi letopiseţele moldoveneşti în haină slavonă (germană şi polonă), izvoare de nepreţuit prin bogăţia de informaţii culturale şi istorice, reflectă adecvat realităţile politice, diplomatice, militare, moldo-ardeleano-valahe din secolele XIV-XVI, fixate în actele Cancelariilor domneşti. Astfel, letopiseţele moldoveneşti, scrise la curtea lui Ştefan cel Mare, redau aproape mot-a-mot formulele din corespondenţa oficială a lui Ştefan privind „blestemaţii turci şi muntenii hicleni” (клети турции и с хикленими мунтяне), despre „cei buni şi mulţi boieri mari şi oşteni cei buni şi tineri”, despre „mulţime mare de oşteni moldoveni”, „ce au căzut sub mîinile limbilor (noroadelor) necredincioase păgîne şi sub mîinile muntenilor păgîni, care au fost părtaşii păgînilor, care au fost de partea lor împotriva creştinilor”. Aşadar, actele oficiale ale Cancelariei Moldovei, letopiseţele moldoveneşti, precum şi prima cronică în limba moldovenească – „Letopiseţul” lui Grigore Ureche demonstrează integral şi cuprinzător, lipsa oricăror „legături” între Moldova şi Ţara Basarabilor (Valahia, Muntenia).
Adăuga comentariu