X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Stăteam între patru pereți. Mărturiile unui tînăr care a fost infectat cu coronavirus

25 iul. 2020,, 16:00   Societate
3461 0

Virusul COVID-19 nu cruță pe nimeni. Este concluzia la care a ajuns Eugeniu Sidorcenco, un tînăr de 34 de ani din Cimișlia, care a fost infectat cu coronavirus. Acesta spune că deși a respectat toate măsurile de siguranță şi a stat în izolare, boala nu l-a cruțat. Mai mult, chiar şi după tratamentul şi perioada de reabilitare, unele simptome specifice lui SARS-CoV-2 reapar periodic, scrie tv8.

Eugeniu Sidorcenco își amintește cu tristețe de fiecare zi de izolare. Inițial au fost cele trei luni din perioada stării de urgență, după care două săptămîni şi jumătate de tratament în spital şi alte 14 zile de reabilitare în izolare la domiciliu. El, fratele şi mama sa s-au infectat la perioade scurte de timp, potrivit unui buletin informativ al Ministerului Sănătății.

„Datorită profesionalismului medicilor, inclusiv a asistentelor medicale, pentru care am un respect deosebit, am făcut față situației şi am reușit să ne reabilităm. SARS-CoV-2 îți schimbă radical viaţa socială, te izolează de ceilalţi, îți dă toate planurile peste cap. Dacă pacienții cu alte maladii au acces liber afară, se plimbă, comunică cu alții, noi trebuia să stăm între patru pereți. Potrivit specialiştilor, contagiozitatea acestui virus este de peste 20 de ori mai mare decît a gripei simple”, spune Eugeniu.

A simțit virusul pe proprii plămîni. Cel mai mult i-a fost dor să inspire adînc, iar aerul să-i pătrundă în fiecare alveolă pulmonară. Simptomele însă nu au dispărut nici după perioada de reabilitare. „Îmi era foarte greu să respir, simțeam că nu pot să trag aer în piept. Acum periodic mai am dureri de cap. Aceste dureri sînt foarte accentuate. Şi mama mea, care s-a externat acum trei săptămîni, nu s-a reabilitat complet. În cazul ei, simptomele se manifestă mai agresiv. Are respirația îngreunată, febră, dureri de cap. Acest virus într-adevăr există, are consecințe grave şi nici pînă acum nu se știe, cu exactitate, care vor fi urmările asupra sănătății”, precizează Eugeniu.

Nepăsarea sau dezinformarea – astfel își explică tînărul refuzul multor moldoveni de a crede în existența acestui virus.


„Aș îndemna oamenii să aibă grijă din ce surse se informează, le sugerez să apeleze la cele oficiale. Medicii, specialiștii știu exact care sînt consecințele şi ce măsuri trebuie să întreprindem, de aceea e important să ținem cont de recomandările lor şi să facem abstracție de la teoriile conspiraționiste, conspirația 5G şi vaccinurile cu cipuri. În această perioada, este foarte important să se apeleze la un expert calificat, dar nu la un pseudo-expert”, afirmă pacientul care a învins virusul.

Eugeniu consideră că eforturilor titanice ale medicilor sînt zădărnicite de ignoranța oamenilor. „Iresponsabilitatea lor reduce efortul specialiștilor şi a autorităților în jumătate. Măsurile epidemiologice chiar sînt ușor de respectat. Nu ne costă nimic să ne acoperim fața cu mască și să menținem distanța fizică. Nimeni nu are, deocamdată, imunitate la acest virus”, spune Eugeniu Sidorcenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?