Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Stătea în arest în izolatorul CNA dar a săvîrșit și acolo o ilegalitate

12 dec. 2018,, 11:30   Societate
2366 0

Procurorii anticorupție au finisat urmărirea penală și au deferit justiției cauza penală în privința unui bărbat care este învinuit de corupere pasivă și de trafic de influență.

Potrivit anchetei la sfîrșitul anului 2017, învinuitul, acționînd cu intenție directă și prin înțelegere prealabilă cu un consilier din cadrul Consiliului orășenesc Anenii Noi, a solicitat bani în sumă de 20 000 lei, iar după și 2000 de euro de la un om de afaceri, pentru prelungirea contractului de arendă funciară a terenului proprietate publică pe care antreprenorul desfășura activități comerciale.

În continuare, învinuitul, fiind reținut și plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție pentru fapta descrisă mai sus, a comis o nouă infracțiune – trafic de influență, pretinzînd de la doi colegi de celulă, figuranți pe alte dosare de corupție - 5 000 și, respectiv, 7 000 euro. În schimbul banilor, acesta spunea că va influența procurorii anticorupție care conduceau urmărirea penală în cauzele în care aceștia erau învinuiți și judecătorii de instrucție care urmau să examineze demersurile privind prelungirea măsurii preventive - arestarea preventivă, în vederea înlocuirii acesteia cu o măsură mai blîndă, cum ar fi arestarea la domiciliu sau liberarea provizorie sub control judiciar.

Ca urmare a denunțului colegilor de izolator, învinuitul a fost reținut din nou. Acesta și-a recunoscut vinovăţia în săvîrşirea infracțiunilor incriminate, iar dacă acesta va fi găsit vinovat el riscă o pedeapsă maximă de 7 ani de închisoare, sau o amendă de cel mult 6000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?