Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Stamate, despre suspiciunile privind un candidat la funcția de procuror general

31 oct. 2019,, 12:10   Societate
3303 1

Olesea Stamate a declarat că se vor face verificări suplimentare privind integritatea unuia dintre cei patru candidați care au trecut în următoarea etapa a concursului pentru funcția de procuror general, după ce în presă ar fi apărut informații noi despre unul din candidați.

Ieri, Maia Sandu a solicitat Comisiei „să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste”.

„Am inițiat cu membrii comisiei o discuție la acest subiect. Încă nu avem o decizie finală. Doar informația apărută în presă, care nu relevă suficiente date pentru a aprecia veridicitatea acestei informații și cît sînt de serioase posibilele încălcări ale candidatului, nu este cazul să luăm decizii pe ce a apărut în presă. Vom face o verificare adițională. În cazul în care se constată că, candidatul are probleme de integritate serioase, pe care comisia nu a putut să le cunoască, vom vedea cum procedăm în continuare”, a declarat Olesea Stamate la TV8.

„Comisia a avut o sarcină extrem de importantă. Timp de o săptămînă, de dimineață pînă seară am adunat informații despre candidați. Am folosit toate canalele posibile pentru a colecta informații despre acești candidați”, a declarat ministra Justiției.

„Este regretabil că informația despre un candidat apare la două zile după ce am publicat lista. Apar semne de întrebare. Dar urmează să verificăm”, a mai adăugat Stamate.


Nici Maia Sandu, nici Olestea Stamate nu au specificat cine este candidatul la care s-a făcut referință.

Amintim că patru candidați au acces în etapa următoare a concursului pentru funcția de procuror general. Aceștia sînt Crîșmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav, Stoianoglo Alexandr.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?