Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Spitalul Republican va aplica o metodă nouă în tratamentul infecțiilor

7 iun. 2018,, 17:28   Societate
4316 0

La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” din Chișinău va fi aplicată o nouă metodă de vindecare a bolnavilor cu patologii cauzate de tulpini microbiene multidrog rezistente.

Este vorba despre fagoterapie – terapia cu bacteriofagi. Metoda a fost prezentată în cadrul unei conferințe de către microbiologul Universității din Hannover, Germania, Evghenii Rubalskii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției medicale, bacteriofagii reprezintă viruși care pot distruge bacteriile și se pot utiliza pentru tratamentul bolilor infecțioase. Cultivați în laborator, aceștia pot fi folosiți în tratamentul patologiilor cauzate de tulpini microbiene cu rezistență sporită la toate antibioticele cunoscute de medicina modernă. Microorganismele au fost descoperite de către microbiologul Felix Hubert d’Herelle încă în 1917 și utilizate pe larg în medicină. Odată cu apariția penicilinei și a altor antibiotice, au fost date uitării.

Directorul Spitalului, Anatol Ciubotaru, a declarat că în lumea contemporană rezistența la antibiotice a crescut considerabil, iar fagoterapia este acea metodă care ar ajuta la tratarea pacienților.

Microbiologul Evghenii Rubalskii a spus că bacteriofagii sînt inofensivi atît pentru oameni, cît și pentru animale. Pentru pregătirea bacteriofagilor este nevoie de cîteva zile, pe cînd pentru a elabora un nou antibiotic – de cîteva decenii.

Șefa serviciului epidemiologic al Spitalului, Marcela Chilianu, a menționat că fagoterapia este o metodă veche, dar abia acum aceasta a început din nou să fie implementată pe larg în Georgia, Polonia, Rusia. În cadrul Spitalului Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” există personal calificat, laborator microbiologic performant pentru a putea utiliza fagoterapia și în Moldova.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?