Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Specialități noi în instituțiile de învățămînt profesional din Moldova

19 aug. 2019,, 17:40   Societate
7009 0

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, Colegiul Agroindustrial din Ungheni și Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău au introdus noi specialități în domeniul ingineriei mecanice.

Astfel, pentru prima dată, în instituțiile de învățămînt menționate, prin învățămînt dual, vor fi pregătiți specialiști pentru calificarea „Tehnician mecatronică”.

Specialitatea Mecatronică mașini și utilaje agricole asigură formarea competențelor pentru activități de organizare, coordonare, verificare a tehnicii agricole, de punere în funcțiune sau montaj, utilizare a mașinilor și utilajelor agricole, controlul tehnic al acestora, precum și activități de aplicare a tehnologiei informaţiei, cu elemente specifice de întreținere a sistemelor mecatronice, geocontrol etc. Instruirea prin învățămînt dual îmbină instruirea teoretică și practică.

Durata studiilor este de doi ani, timp în care elevul-ucenic beneficiază de bursă lunară și salariu de ucenicie, achitat de agentul economic, asigurare medicală, asigurare socială.

Viitorii specialiștii vor fi pregătiți (cca 40% din volumul studiilor) în cadrul instituțiilor de învățămînt, ce dețin o bază tehnic-materială bună de utilaje agricole, ateliere mecanice și de exploatare, materiale metodice și didactice, cadre didactice calificate. Totodată, instruirea practică (cca 60% din volumul studiilor) va fi realizată în cadrul companiilor dotate cu echipament agricol modern, care aplică tehnologii performante.


„Este o meserie cu relevanță și competitivitate pe piața muncii, pentru că va asigura sectorul agricol cu specialiști competenți, calificați, necesari pentru atractivitatea sectorului agricol, fiind o perspectivă pentru o carieră de succes. Specialiștii se vor încadra în piaţa muncii în calitate de tehnician mecatronică, experți ai mașinilor și utilajelor agricole, manageri de vînzări ai tehnicii agricole, maistru, șef sector ş.a.”, au specificat surse de la MADRM.

Condițiile necesare pentru admitere sînt: vîrsta - 18 ani, studii medii de cultură generală, liceale, profesional tehnice secundare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?