Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Spălare de bani la Moldovagaz: Schemă cu prejudicii de 20.000.000 de lei

25 oct. 2019,, 20:40   Societate
7116 0

Sub conducerea Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS) au avut loc percheziții la oficiul Ungheni Gaz și la trei oficii ale altor întreprinderi, precum și la domiciliile și automobilele factorilor de decizie ai acestor întreprinderi.

Cele 15 percheziții au avut loc azi - 25 octombrie, în cadrul unei cauze penale pe faptul implementării unei scheme frauduloase care a adus prejudicii peste 20.000.000 lei pentru MoldovaGaz și întreprinderilor afiliate. Mai exact, factorii de decizie ai acestora au obținut dreptul exclusiv de livrare a utilajului şi echipamentelor destinate utilizării în procese de distribuire a combustibilului gazos în adresa MoldovaGaz și întreprinderilor afiliate. De asemenea, aceștia au au obținut favoruri materiale ilicite din majorarea nejustificată a preţului la aceste echipamente.

Pentru aceste fapte, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de pînă la 15 ani. Urmărirea penală continuă, iar PCCOCS va reveni cu detalii odată ce acestea vor deveni disponibile, în limita legii. Perchezițiile au avut loc sub conducerea PCCOCS de comun cu colaboratorii Direcției nr.3 al Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

Societatea pe acţiuni Moldovagaz este una dintre cele mai mari întreprinderi din sectorul energetic al Republicii Moldova, fiind şi unul dintre cei mai mari contribuabili ai ţării.

Activitatea societății și a întreprinderilor dependente este axată pe prestarea transportării, furnizării şi distribuţiei gazelor naturale 24 din 24 de ore pentru mai mult de 690 mii de consumatori, persoane fizice şi juridice din Republica Moldova, precum şi tranzitul gazelor naturale consumatorilor din regiunea Balcanilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?