X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Șor din nou în centrul antenției, de această dată ca martor în al III-lea dosar al lui Platon

30 mai. 2019,, 10:26   Societate
3356 0

Astăzi, la Judecătoria sectorului Buiucani, va avea loc o primă ședință în al treilea dosar deschis pe numele lui Veaceslav Platon și în care Ilan Șor figurează ca martor, scrie Newsmaker.md.

Platon este cercetat în acest dosar pentru escrocherie, fapt legat de „furtul miliardului”, iar acuzarea este bazată pe declarațiile principalului martor – Șor, scrie sursa citată.

Din spusele avocatului lui Veaceslav Platon, Ion Crețu, apărarea a prezentat în dosar dovezi precum că Ilan Șor ar fi fost beneficiarul banilor pe care i-ar fi furat Veaceslav Platon.

„Potrivit anchetei, Platon, care avea influență asupra conducerii Moldindconbank (MICB), l-a convins pe Ilan Șor să ia din această bancă niște credite pentru companiile Biro media, Univet Invest, Contrade, Molint, Talnes, Lavima Impex, pe care le administra Ilan Șor. suma creditelor era de 23 410 984, 43 de dolari și acestea au fost acordate în perioada 23 decembrie 2013 – 30 aprilie 2014”, scrie Newsmaker.

Garanții pentru acordarea acestor credite au fost comaniile de asigurări Asito și Moldasig, la care, potrivit anchetatorilor, Platon era acționar majoritar. Astfel, banii au fost transferați de pe conturile companiilor lui Șor, pe conturile companiilor nerezidente: Chester Limited, MIrabax Investments, Griden Development, PR-Vert Systems, Drayscott Overseas și Augela Systems.


Despre aceste companii Șor spune că-i aparțin lui Platon, iar Platon afirmă că sînt ale lui Șor.

La rîndul său, avocatul Ion Crețu spune că acele credite de la Moldindconbank, despre care anchetatorii spun să Șor le-ar fi luat pentru Platon, în realitate au fost luate în beneficiul lui Șor, iar în calitate de garanții pentru aceste credite au fost puse niște active de-ale lui Șor și casa din Rusia a soției sale, interpreta Jasmin, imobil care a fost scris mai apoi pe numele tatălui acesteia.

Mai mult, Crețu spune că procurorii nu au atașat la dosar extracte care demonstrează unde au fost redirecționați banii din creditele de la Moldindconbank, dar au atașat extractele care arată cum au fost închise aceste credite din contul banilor de la Banca de Economii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?