Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Solicitarea agricultorilor încă nu a ajuns pe masa Guvernului (VIDEO)

27 ian. 2022,, 06:15   Societate
2841 2

Solicitarea fermierilor către Guvern să convoace de urgență o adunare extinsă a acestora pentru a discuta situația în complexul agroindustrial nu a ajuns încă pe masa Executivului. Prim-ministra, Natalia Gavrilița, spune că deocamdată nu a auzit de o astfel de solicitare, dar înțelege că „este o perioadă grea pentru că au crescut prețurile la materiile prime care nu sînt produse în Moldova”, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info.

„Nu cunosc despre o astfel de solicitare, am să verific dacă a venit o asemenea solicitare. Înțelegem că este o perioadă grea pentru că au crescut prețurile la materiile prime care nu sînt produse în Moldova. Avem un deficit de îngrășăminte pe piețele internaționale, avem și dificultăți legate de tranzitul acestor îngrășăminte din Rusia care este unul dintre producătorii de fertilizante prin Ucraina spre Moldova și aceasta înseamnă că trebuie să găsim sau Asociațiile de profil trebuie să găsească căi alternative mai scumpe.

În același timp, anul trecut am avut și o roadă record și un preț record la produsele agricole și majoritatea agricultorilor au anumite economii în această privință”, a spus prim-ministra.

Zeci de mii de hectare de terenuri riscă să fie neprelucrate la primăvară din cauza creșterii prețurilor la fertilizanți, produsele de uz fitosanitar, motorină. Comitetul organizatoric al Asociației Forța Fermierilor este „extrem de îngrijorat de situația actuală cu aprovizionarea agriculturilor cu resursele necesare pentru producere” și cere Guvernului să convoace de urgență o adunare extinsă a fermierilor pentru a discuta situația în complexul agroindustrial în preajma lucrărilor de primăvară și identificarea soluțiilor de susținerea producătorilor agricoli cu compensarea parțială a cheltuielilor pentru procurarea motorinei și fertilizanților.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?