Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Soarta celor 1,6 milioane de euro găsiți într-un tir la vama Leușeni. În contul cui au ajuns banii

16 apr. 2021,, 10:14   Societate
3557 3

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane EUR, prin punctul vamal Leușeni.

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de 4 ani închisoarea, cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?