X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Situație gravă în capitală din cauza COVID-19: Loc apare dacă moare cineva

7 mar. 2021,, 10:28   Societate
3205 1

Situaţia epidemiologică se agravează de la o zi la alta, iar bolnavii de COVID-19 trebuie să stea în rînd pentru a fi conectaţi la un aparat de oxigenare sau pentru a fi internaţi la terapie intensivă.

Din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus, spitalele nu mai fac faţă, iar medicii sînt nevoiţi să lupte pentru vieţile pacienţilor cu ceea ce mai au în dotare, transmite publika.md.

Este şi cazul unei femei, ai cărei părinţi s-au îmbolnăvit de COVID-19. Din cauză că tratamentul la domiciliu nu a avut efect, tatăl ei a fost internat la Spitalul din Criuleni, dar nu a primit asistenţa medicală necesară, pentru că în instituţie nu sînt suficiente aparate de oxigen. În aceste condiţii, femeia a cumpărat un astfel de aparat, în speranţa că îşi va putea ajuta tatăl.

"Ştiţi, în situaţia dată pui mînă de la mînă şi rezolvi întrebarea ca să ajuţi omul, să-ţi ajuţi părintele. Nu că starea s-a îmbunătăţit, oxigenarea în sînge s-a îmbunătăţit, dar, pacientul oricum este sub control şi ni s-a explicat că trebuie să avem răbdare, să aşteptăm", a spus fiica unui pacient cu COVID-19.

Am încercat să discutăm despre această situaţie cu conducerea spitalului, însă directorul instituţiei ne-a spus că va reveni mai tîrziu, ceea ce nu s-a mai întîmplat.


Şi tatăl Dianei Guzun este într-o situaţie dificilă. El a fost internat la Spitalul "Sfîntul Arhanghel Mihail" din Capitală.

"A stat cîteva zile şi deja l-au luat în reanimare. Pentru că aşa şi i s-a spus că nu avea mască, nu avea aparate şi era anunţat că, dacă o să moară cineva, o să fie el pus la aparat", a spus fiica pacientului, Diana Guzun.

Pe de altă parte, reprezentanţii spitalului susţin că au aparate suficiente. Totuşi, situaţia este dificilă, pentru că toate cele 16 paturi de la terapie intensivă sînt ocupate.

Totodată, instituţia are o capacitate de 295 de locuri pentru bolnavii de COVID-19, însă sîmbătă în secţie erau internate 303 persoane.

"Nu este problema că nu este aparatul de oxigen. Problema este că el este ineficient. Cu cît numărul de bolnavi gravi sau extrem de gravi creşte, cu atît ineficienţa aparatului de oxigen este mai mare.

Terapia intensivă are locuri limitate. Un pacient care a nimerit în terapia intensivă, nu eliberează locul prea devreme. Tratamentul este de lungă durată", a spus şefa secţiei de COVID-19 la Spitalul "Sf. Arhanghel Mihail", Stela Lungu.

"Eu nu vreau să dau vina pe medici, pentru că ei, probabil, fac tot ce pot. Dacă ei nu au un aparat sau nu au nişte medicamente, ei nu pot să ia din buzunarul lor. Nu e normal, cluburile sînt deschise, toţi se distrează, dar ceea ce se întîmplă în sănătate, la fiecare familie...", a spus fiica pacientului, Diana Guzun.

În ultimul timp, şi reprezentanţii companiilor care vînd dispozitive medicale spun că a crescut cererea pentru aparatele de oxigen.

"Zilnic, sîntem solicitaţi, în medie, de cinci persoane, care se interesează de astfel de dispozitive şi sînt care şi le procură, în cazuri foarte urgente, probabil, ei şi le procură.

În medie, dacă să vorbim, un generator de cinci litri noi îl vindem cu în jur de 21 de mii de lei.", a menționat reprezentanta unei companii de dispozitive medicale, Cristina Guțu.

De la începutul pandemiei, peste 193.000 de persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?