Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Sistemul de sănătate din R.Moldova duce lipsă de medici de familie

8 iun. 2023,, 12:45   Societate
3062 0

Cele mai recente date publicate de Compania Națională de Asigurări în Medicină arată că este în scădere numărul vizitelor la medicii de familie.

Moldovenii trec mai rar pe la medic, inclusiv pentru vizitele profilactice. Autoritățile spun că problema este lipsa medicilor de familie în teritorii.

Într-un singur an, sistemul medical a pierdut 38 de specialiști, asta în situația în care gradul de acoperire cu medici de familie este mult sub nivelul european, transmite Noi.md cu referire sanatateinfo.md.

Datele CNAM, arată că anul trecut medicii de familie au înregistrat 10 milioane 679 de mii 143 de vizite, ceea ce este mai puțin decît în anul 2021 cu aproape 204 mii de vizite și asta chiar dacă în anul 2021 au existat mai multe restricții legate de pandemia COVID-19. Dintre acestea sub 30% au fost vizite profilactice.

Comparativ cu anul 2021, costul unui vizite la medicul de familie a crescut cu 4 lei și a constituit 213 lei. În raportul său privind gestionarea Fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022, CNAM afirmă că oamenii nu mai au medici de familie în localitățile lor, de aceea fie nu merg deloc, fie se adresează direct specialiștilor din ambulatoriu.


„Numărul redus de vizite în anul 2022 se explică prin insuficiența medicilor de familie și redistribuirea neuniformă a acestora pe teritoriul republicii”.

Deși CNAM pune și pe seama pandemiei COVID numărul redus de vizite la medicul de familie, totuși moldovenii au căutat ajutor medical specializat. Datele statistice arată că moldovenii s-au înghesuit să ajungă specialiștii din ambulatorii.

În total au fost înregistrate 5 milioane 908 mii 400 de vizite. Comparativ cu anul 2021, vizitele la specialiști au crescut cu 945 de mii. Cel mai des, moldovenii au mers la ginecologi – obstetricieni, ortopezi/traumatologi, neurologi, oftalmologi și chirurgi. Costul mediu al unei vizite la specialiștii din ambulatoriu a fost de 172 de lei.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?