X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Sistemul de aprovizionare cu apă la Răzeni a fost modernizat

15 oct. 2021,, 09:00   Societate
2229 0

Cei 7 mii de locuitori ai comunei Răzeniraionul Ialoveni au parte acum de apă de calitate la robinet, transmite Noi.md cu referire la publika.md.

Cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională au fost înlocuite 5 turnuri de pompare şi tratare care aveau termenul de exploatare depășit.

"Dădeai să-ţi speli capul înainte, mirosea a mîl în urma ta încă o săptămînă. Era într-adevăr o grozăvie. Era apa neagră, mirosea a mîl, a ouă clocite. Mirosea a fier. Asta deja era ultimele dăţi încoace, chiar mirosea a fier, ceva îngrozitor.", a spus Elena Titica, locuitoare din Răzeni.

Problema a fost rezolvată prin schimbarea a 5 din cele 8 turnuri de pompare şi tratare a apei. Instalaţiile aveau peste 50 de ani vechime.

"Unii indici depăşeau normele rezultatelor bune. Era minus 12, minus 14 la unii indici. Deşi ar trebui să fie zero.", a comunicat Iulia Bivol, director interimar al Grădiniţei nr. 1.

Lucrările de modernizare a sistemului de aprovizionare cu apă au început în decembrie 2020 şi au fost finalizate în septembrie anul acesta. Au fost investiţi 97 de mii de dolari - 60 la sută din sumă printr-un grant de la USAID, iar restul - contribuţia autorităţilor locale şi regionale.

"Acest proiect este realizat de cetăţeni, cu ei şi pentru ei. Şi ne bucurăm că cetăţenii sînt foarte activ implicaţi. Ei au desemnat această problemă cu care se confruntă toţi din sat şi sîntem bucuroşi să-i susţinem. Încurajăm foarte mult transparenţa în cadrul acestui proiect.", a spus John Riordan, reprezentant USAID Moldova.

În prezent, în localitate se desfăşoară proiectul de construcție a canalizării. Primarul Ion Creţu spune că acum se construieşte staţia de epurare.

"Prima şi a doua etapă valorează circa 32 de milioane de lei. Dacă vom instala staţia de epurare, spre exemplu luna viitoare, vor beneficia, circa la 350-400 de gospodării.", a precizat Ion Crețu, primarul din Răzeni.

Potrivit Ministerului Economiei, în jur de 100 de localităţi din ţară au probleme la aprovizionarea cu apă potabilă de calitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?