X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

SIS prezintă detalii noi în cazul polițistului reținut de forțele transnistrene

8 oct. 2020,, 12:22   Societate
2881 1

Serviciul de Informații și Securitate continuă activitatea de documentare a abuzurilor comise de reprezentanții așa-numitelor structuri de forță de la Tiraspol.

SIS a reușit identificarea persoanelor care au participat la răpirea angajatului Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfi. Materialele prealabile obținute au fost transmise în adresa Procuraturii Generale.

La fel, SIS deține informații despre reținerea unor persoane cărora li se incriminează activitatea în interesul organelor constituționale ale Republicii Moldova, în perioada 7-8 octombrie.

Informațiile au fost furnizate în regim de urgență către organele de ocrotire a normelor de drept și, în continuare, sînt depuse eforturi pentru elucidarea circumstanțelor și eliberarea cetățenilor Republicii Moldova.

"Reiterăm că, SIS este antrenat plenipotențiar cu utilizarea întregului instrumentar în vederea asigurării securității cetățenilor reținuți și acordării suportului pentru tragerea la răspunderea penală a persoanelor care se fac vinovate de ilegalitățile comise. Percepem aceste acțiuni ostile comise în plină campanie electorală ca o posibilă tentativă de influențare a proceselor democratice din Republica Moldova", se arată în declarația SIS.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?