Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Sezonul de termoficare – încheiat din 31 martie

1 apr. 2022,, 08:25   Societate
3373 0

Gestionarii fondului locativ, agenții economici, indiferent de forma de proprietate și alți consumatori de energie termică, cu excepția celor ce s-au adresat pentru prelungirea perioadei de încălzire, vor asigura executarea lucrărilor de deconectare a obiectivelor de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică începînd cu data de 31 martie. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Măsura apare pentru asigurarea confortului termic al locatarilor și conservarea resurselor energetice, în contextul temperaturilor sporite ale aerului exterior.

Prin urmare, echipa întreprinderii și-a mobilizat forțele, implicîndu-se activ pentru efectuarea tuturor măsurilor necesare pentru o trecere lentă de la regimul de iarnă de funcționare a utilajelor - la cel de vară, astfel încît procesul de încheiere a sezonului de termoficare să corespundă solicitărilor și așteptărilor consumatorilor.

Termoelectrica S.A., în continuare, va asigura livrarea energiei termice pentru prepararea apei calde în regim non stop.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?