X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Semnal de alarmă în legătură cu accesul limitat la educație al copiilor de la sate

19 apr. 2019,, 16:50   Societate
2245 1

Discrepanța în școlarizarea copiilor de la orașe și cei din sate este una dintre problemele-cheie în societatea noastră, atenționează consilierul președintelui în domeniul Educației, Corneliu Popovici, notează Noi.md.

Subiectul a fost dezbătut într-o discuție cu reprezentanții Comisiei pentru cultură, educație și știință din cadrul Consiliului Societății Civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova.

Potrivit BNS, în anul 2018 s-a menținut discrepanța dintre mediul urban și cel rural în ceea ce privește gradul de cuprindere a copiilor în educația timpurie.

Astfel, gradul de cuprindere a copiilor în educația antepreșcolară (1-2 ani) în mediul urban a fost mai înalt decît în mediul rural cu 13,4 puncte procentuale (în 2017 – cu 13,3 p.p.), iar gradul de cuprindere în educația preșcolară (3-6 ani) – cu 38,3 puncte procentuale (în 2017 – cu 35,9 p.p.). Indicatorii pentru anul 2018 denotă o creștere cu circa 10 puncte procentuale în raport cu cele pentru anul 2010.

Potrivit lui Corneliu Popovici, printre motivele care duc la această diferență pot fi menționate următoarele: posibilitățile financiare limitate ale părinților de la sate; migrarea familiilor și a copiilor în căutarea școlilor mai bune și a educației de calitate; insuficiența instituțiilor preșcolare în localitățile rurale ș.a. De asemenea, costurile pe care părinții trebuie să le suporte pentru manuale, rechizite, plăți neformale etc. atrag după sine limitarea accesului copiilor din familii social defavorizate la procesul educațional.


„Constatăm și o discrepanță mare între instituțiile de învățămînt primar și secundar din zonele urbane și din cele rurale atît în ceea ce privește accesul la diferite resurse, cît și condițiile de educație. Calificarea necorespunzătoare și lipsa cadrelor didactice la anumite discipline, precum și imposibilitatea participării la diferite activități extracurriculare în special a copiilor nevoiții să-și facă studiile în afara localităților de baștină, se răsfrîng negativ asupra abilităților obținute de elevi și, respectiv, asupra calității vieții”, a conchis consilierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?