X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Semiremorcă cu nereguli, descoperită în PTF Leușeni

27 mai. 2021,, 13:31   Societate
2297 0

Misiunea unui conducător auto de a ajunge la destinație s-a întrerupt la hotarul de vest după ce polițistul de frontieră a depistat că numărul caroseriei nu coincide cu cel din documentul oficial. Incidentul a fost înregistrat în această dimineață, în jurul orei 03:30, cercetat fiind un cetățean al României.

La linia de control, în punctul de trecere a frontierei Leușeni s-a prezentat pentru autorizarea intrării în Republica Moldova o autoutilitară de model Volvo, ce tracta o semiremorcă de model Krone.

În timpul verificărilor polițiștii de frontieră au sesizat că numărul șasiului ștanțat pe semiremorcă nu coincide cu cel din certificatul de înmatriculare.

Audiat, șoferul de 38 de ani, cetățean al României, a declarat că nu cunoaşte nimic despre acest fapt. Intuiește că firma la care este angajat are două semiremorci care au fost reparate simultan și, probabil, din greșeală, s-au încurcat cele două plăcuțe.

Pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare a faptei. Semiremorca va fi indisponibilizată pînă la finalul anchetei. Între timp se va efectua expertiza tehnică, iar în dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?