Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Șeful Procuraturii Ciocana, Igor Popa, a părăsit țara deși se află sub control judiciar

2 dec. 2021,, 14:33   Societate
3964 1

Șeful oficiului Ciocana a Procuraturii Chișinău, bănuit într-un dosar de îmbogățire ilicită și care a fost plasat recent sub control judiciar, a plecat la București, Romînia. Informația a fost confirmată pentru Replica Media de către purtătoarea de cuvînt a Procuraturii Generale, procurora Mariana Cherpec, care a precizat că acesta a plecat cu acordul judecătorului de instrucție.

„Domnul Igor Popa este plecat la București Romînia. Permisiunea de a pleca peste hotare i-a fost acordată în baza cererii dumnealui, de către judecătorul de instrucție de la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, care i-a aplicat anterior masura preventiva sub forma de control judiciar”, ne-a spus Mariana Cherpec.

Reprezentanta PG a menționat că procurorii nu sînt de acord cu decizia magistraților și că o vor contestă cu recurs la Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit procurorului pe caz, Petru Iarmaliuc, Igor Popa a solicitat posibilitatea să plece în Romînia să își facă o intervenție la ochi.

„Eu m-am expus că solicitarea nu este motivată suficient. Date complete legate de clinică nu există. Judecătorul Dorin Munteanu a obligat procurorul să îi restituie pașaportul ca să plece. Eu nu pot acționa împotriva încheierilor instanței, pot doar să le contest”, a declarat Iarmaliuc pentru postul de televiziune TV8.


De menționat că în ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 2 decembrie s-a decis amînarea demersului de suspendare din funcție a lui Igor Popa. Potrivit raportoarei Liliei Potîng, subiectul nu poate fi examinat, așa cum nu există o confirmare a recepționării scrisorii de informare a persoanei vizate.

La 9 noiembrie, adjunctul procurorului-șef al municipiului Chișinău, șeful oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, Igor Popa, a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliul acestuia.

Potrivit procurorilor, temei pentru începerea urmăririi penale au servit investigațiile jurnalistice referitor la averea acestuia, care este acum acuzat de îmbogățire ilicită.

După expirarea a 72 de ore, procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv, însă judecătorii au acceptat parțial demersul și l-au plasat în arest la domiciliu. Mai tîrziu, la mijlocul lunii noiembrie, Igor Popa a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.

Acesta riscă pînă la 15 ani de pușcărie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?