Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Șeful Poliției de Frontieră „a zburat” la Kiev

25 noi. 2021,, 15:30   Societate
2639 2

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi se află într-o vizită de lucru oficială la Kiev, acolo unde s-a văzut cu directorul general al Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie, Michael Spindelegger.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre stadiul și perspectivele dialogului bilateral în domeniul gestionării frontierelor, anunță reprezentanții de la IGPF, transmite Noi.md cu referire la Realitatea.md.

„De asemenea, a avut loc un schimb de opinii și propuneri privind acțiunile agendei comune. În cadrul discuțiilor, șeful IGPF a exprimat sincere mulțumiri pentru parteneriatul de încredere și de lungă durată, care aduce un aport incontestabil instituției în consolidarea celor mai importante domenii, și anume în gestionarea eficientă a frontierei de stat. La rîndul său, domnul Spindelegger a mulțumit pentru cooperarea eficientă și, totodată, a exprimat aprecieri Poliției de Frontieră privind rezultatele și progresele obținute pe palierul managementului integrat al frontierei de stat”, se arată în comunicat.

În finalul ședinței, interlocutorii au validat unanim propunerea de a continua pe aceiași notă colaborarea bilaterală și au convenit asupra unei vizite a reprezentanților ICMPD în cadrul IGPF cu scopul identificării noilor direcții de parteneriat și asistență pe domeniile de interes comun.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?