Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Șeful Penitenciarului din Bender, cu incompatibilitate de funcție

4 iun. 2021,, 14:00   Societate
2254 0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Șeful Penitenciarului nr. 12 din orașul Bender al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Procedura de control a fost inițiată de către ANI, în baza unei sesizări în care se denunța faptul că subiectul administrează afacerile sale în timp ce deține calitatea de funcționar public cu statut special.

Inspectorul de integritate a acumulat probatoriul necesar și a stabilit că, șeful Penitenciarului a deținut mai multe funcții publice cu statut special, începînd cu anul 2016. Însă, din anul 2001 pînă în anul 2019, acesta și-a administrat și întreprinderea individuală. În baza informațiilor oferite de ASP, întreprinderea a fost înregistrată cu activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul al produselor alimentare, băuturi și produse de tutun, textilelor, îmbrăcămintei, produse din piele, etc.

Conform legislației speciale a ANI, din momentul accederii în funcție, în anul 2016, subiectul a avut termenul legal de 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate. Însă, această acțiune nu a fost întreprinsă, fapt pentru care a admis încălcarea acestui regim juridic.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul a invocat că firma nu a înregistrat activități și din anul 2019 a fost radiată din Registrul de Stat. Totuși, inspectorul de integritate a contrazis explicațiile subiectului prin faptul că documentele furnizate de ASP demonstrează deținerea activă a calităților de fondator și administrator, indiferent de prezența sau lipsa unei activități economice.

Dacă actul emis de ANI va rămîne definitiv, șeful Penitenciarului nr. 12 riscă să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică, urmînd să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.


Totodată, ANI va sesiza ANP pentru demiterea acestuia din funcția actuală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?