Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Șeful ANSP: Relaxarea restricţiilor ar putea agrava mult situația

31 mai. 2020,, 15:45   Societate
4626 3

Relaxarea restricţiilor este o decizie iraţională, care ar putea duce la creşterea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

De această părere este directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, care a participat la emisiunea "Tema Zilei" de la Canal 2.

Epidemiologul-șef îndeamnă oamenii să fie mai responsabili, să nu meargă la cimitire de Blajini şi să respecte, în continuare, toate măsurile de siguranţă, transmite publika.md.

Anterior, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis ca centrele comerciale să-şi reia activitatea din 8 iunie.

"Eu înţeleg perfect că sacul din bugetul de stat s-a golit, dar umplerea sacului cu risc pentru sănătatea publică, cu riscul de creştere a numărului de cazuri de îmbolnăviri şi de decese nu este o decizie raţională şi nu este o decizie logică şi argumentată din punct de vedere a sănătăţii publice", a spus Nicolae Furtună, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.


Comisia a mai decis ca Paştele Blajinilor să aibă loc în 7 şi 8 iunie. Nicolae Furtună le recomandă oamenilor să nu meargă în cimitire, pentru că există riscul ca numărul îmbolnăvirilor să crească vertiginos.

"Asta înseamnă adunătură de lume, care şi de pe unde. Oamenii ajung acolo cu transport, acesta este un al doilea factor de risc.

Întîlnirea la mormînt a celor dragi, a persoanelor care nu s-au văzut un an sau mai mult, cu pupături şi aşa mai departe", a zis Nicolae Furtună, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.

Potrivit autorităţilor din sănătate, în ultimele două săptămîni, ţara noastră înregistrează o creştere a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, comparativ cu evoluţia cifrelor înregistrate la începutul pandemiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?