X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Șefa Procuraturii Anticorupție a anunțat prioritățile instituției în acest an

1 feb. 2023,, 11:19   Societate
1559 1

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a organizat astăzi o conferință de presă cu tema „Corupția din justiție”.

Șefa Procuraturii Anticorupție a reiterat la începutul conferinței că oamenii corupți din sistemul de justiție, sunt cei mai periculoși și a îndemnat societatea să participe activ la combaterea acestui fenomen. „Dacă avem procurori, judecători corupți, noi niciodată nu vom putea lupta cu problemele de corupție. Pun în pericol dosarele cele mai importante în care sunt vizați infractori care au furat ani de zile”, a spus Veronica Dragalin, transmite jurnal.md.

„La moment prioritatea noastră e să concentrăm toate resursele pe care le avem ca să scoatem acești oameni din sistem, să-i arestăm, să-i trimitem în judecată și să ajungă la închisoare. Aceasta e prioritatea noastră pentru 2023, pentru că e o situație de urgență. Nu vom avea niciun progres în domeniul justiției dacă mai avem așa oameni”.

Șefa Procuraturii Anticorupție a adus drept exemplu cazul unui avocat și a unui procuror care au solicitat o mită de 10 mii de euro. Într-un alt caz un avocat a solicitat 30 de mii de euro, și un al treilea caz în care un avocat a solicitat 5500 de euro.

Primul caz a avut loc în iunie, 2022 la Orhei. Persoana a depus plângere că avocatul l-a anunțat că ar putea soluționa cazul său, inclusiv cu implicarea unui procuror, dacă achită o mită de 10 mii de euro. Aceasta a prezentat înregistrarea audio pe care a avut-o cu avocatul . PA a pornit urmărirea penală în aceeași zi. Procurorii, cu autorizarea judecătorului de instrucție, au documentat transmiterea primei tranșe a mitei de către denunțător avocatului în sumă de 7000 de euro. „Faptul că denunțătorul ne-a informat, ne-a permis să documentăm acest caz. Avocatul a fost filat mai departe. La ora 12:30 au fost transmiși banii avocatului. El a anunțat că seara va transmite banii mai departe. Seara, pe la 21:30, ofițerii care îl filau au văzut că mașina avocatului s-a oprit la marginea drumului înafara or. Chișinău. De el s-a apropiat o altă mașină din care a ieșit procurorul menționat. Momentul a fost înregistrat, inclusiv video. Procurorul de caz a pornit mai depărte urmărirea penală și pe corupere activă în privința avocatului și procurorului. Pe 16 septembrie procurorul a emis decizia pe care a promis-o clientului său și denunțătorul prin aceleași mijloace a transmis a doua tranșă de bani. Avocatul a fost reținut în flagrant și au fost efectuate percheziții inclusiv la domicilile și oficiile acestuia și ale procurorului, a relatat șefa Procuraturii Anticorupție.


Ulterior procurorii anticorupție au colectat mai multe probe care demonstrează că procurorul a falsificat probe și a comis falsuri în acte publice. Totodată, s-a stabilit că și avocatul a folosit documente oficiale false. În ianuarie 2023 cazul a fost trimis în judecată.

Acest dosar instrumentat din iunie 2022 până în ianuarie 2023 a acumulat 14 volume de probe și circa 3500 de pagini. Cazul a fost documentat cu ajutorul ofițerilor din CNA, SPIA și alte instituții. „Au fost implicați zeci de oameni care și-au făcut treaba corect, fără scurgeri de informații. În același mod au avut loc și celelate cazuri prin care avocatul a cerut mită”, a mai spus Veronica Dragalin accentând importanța implicării oamenilor care se confruntă cu astfel de cazuri, de solicitare de mită din partea oamenilor legii, în combaterea fenomenului corupției.

0
1
0
0
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?