Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Ședința în care urma să fie examinat recursul Marinei Tauber, amînată

2 dec. 2022,, 07:49   Societate
3174 0

Ședința de judecată programată la Curtea de Apel Chișinău (CA Chișinău), unde urma să fie examinată măsura preventivă pe numele deputatei Marina Tauber, a fost amînată pentru 6 decembrie.

„Ședința de judecată a fost amînată, nici procurorul nu a fost. Vom demonstra că nici eu, nici Partidul ȘOR și nici Ilan Șor nu sîntem vinovați. Ședința de judecată a fost amînată la solicitarea inclusiv a avocaților noștri, pentru că ei au anumite probleme cu alți colegi de-ai noștri care nu suferă amînare”, a declarat Marina Tauber, transmite replicamedia.md.

Marina Tauber este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului ȘOR din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Marina Tauber a fost reținută la 21 iulie 2022, fiind învinuită în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării formațiunii din care face parte din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

În tot acest timp, mandatul de arest pe numele ei fiind prelungit constant.


Abia la 14 septembrie, după două luni de arest la Penitenciarul nr. 13 din capitală, magistrații Curții de Apel Chișinău au decis transferarea deputatei în arest la domiciliu.

Ulterior, Marina Tauber a fost transferată sub control judiciar, însă din 25 octombrie ea a fost din nou plasată în arest domiciliu.

1
0
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?