Criza energetică stiri: 782
Preşedintele stiri: 3233
Puterea stiri: 7218
Obiectiv european stiri: 292

Ședința CSP privind evaluarea lui Stoianoglo, întreruptă după patru ore de dezbateri

18 mai. 22:19   Societate
1579

Consiliul Superior al Procurorilor a examinat astăzi în ședință Raportul Comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General suspendat Alexandr Stoianoglo.

După mai bine patru ore de dezbateri ședința CSP a fost întreruptă și urmează să aibă loc luni, la ora 08:30, transmite jurnal.md.

Ședința a fost amînată la solicitarea președintei comisiei.

Avocata Angela Popil a prezentat raportul privind evaluarea performanțelor Procurorului General. Aceasta a declarat că a fost examinată activitatea procurorului general și nu a persoanei Alexandr Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo a calificat întregul proces de evaluare drept „un circ”, iar potrivit lui „membrii comisiei au fost aleși pe sprînceană”.


„Evaluarea activității mele de către actuala guvernare nu are nicio valoare pentru mine și chiar nu-i văd rostul. Tot ce contează pentru mine, ca persoană, ca procuror, este evaluarea și nota pe care mi-o dau colegii din Procuratură, colegii de profesie: avocați, judecători, reprezentanți ai organelor de drept și, nu în ultimul rînd - oamenii obișnuiți care pot discerne binele de rău, albul de negru și adevărul de minciună. Niciodată nu m-am ținut de fotoliul de Procuror General. Am fost conștient mereu că toate funcțiile sunt temporare și este esențial să rămînem oameni în orice împrejurări. Mi-am dorit sincer să fiu de folos țării mele și societății. Dar dacă acest lucru nu trebuiește statului, atunci mie nici atît”, a scris anterior pe Facebook Alexandr Stoianoglo.

Amintim că performanțele în perioada exercitării mandatului procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, au fost catalogate drept „nesatisfăcătoare” de către Comisia de Evaluare. Ulterior, Alexandr Stoianoglo a atacat în instanță raportul Comisiei care a analizat performanțele sale ca fiind „nesatisfăcătoare”.

Procedura de evaluare a performanțelor procurorului general a fost inițiată urmare a unei sesizări făcute de președintele Republicii Moldova Maia Sandu.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав