Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Secția de boli infecțioase a Spitalului din Bălți, arhiplină

28 iun. 2018,, 11:41   Societate
3970 0

Secția de boli infecțioase a Spitalului din Bălți este arhiplină.

Asta după ce în ultimele zile a crescut brusc numărul persoanelor cu probleme gastrointestinale. În spital sînt internați peste 60 de bolnavi cu diverse complicații. Mai mult de jumătate dintre aceștia sînt copii.

Diana a ajuns împreună cu ambii săi copii, unul de trei ani şi altul de doar opt luni, în secția boli infecțioase acum trei zile. Primul simptom al intoxicației a fost febra mare.

"La băiețel a fost 39,8, și, întîmplător, așteptînd salvarea și la al doilea am văzut că își schimbă starea. Avem o mica infecție intestinală, să vede că e mai slăbuț. Nu avem cateter, injecții. Așteptăm analizele, mai ales analiza la paraziți "

În aceeași situație s-au pomenit și alte mămici.

"Noi am mîncat harbuz și am făcut intoxicație. Numai am mîncat și peste trei ore a început să vomită. Imediat m-am adresat la medic, ni s-a dat tratamentul care corespunde și deja e totul normal."

"Am văzut că copilul se îngălbenește, capul îl amețește, are febră și nu l-am ținut acasă. A fost nevoie de medic."

"La moment, pe zi avem 20-25 de copii în secție. Li se acordă ajutor, deci cu internare mediu 5-7 zile. În caz de neadresare la timp, mai ales la medicul de familie sau la medical specialist infecționist pot avea loc diverse agravări, vome repetate, deshidratare, febra care pe urmă necesită un tratament mai îndelungat", a spus medicul infecționist SCM Bălți, Marcela Ciofu.

Specialiștii din cadrul Centrului pentru Sănătate Publică spun că cei mai vulnerabili sînt copiii.

"Pentru prevenirea cazurilor de apariție a bolilor diareice acute trebuie de respectat următoarele reguli. Cum ar fi spălarea pe mîini, spălarea cu apă curgătoare a fructelor și legumelor", a spus epidemiologul CSP Bălți, Olga Babulici.

De la începutul acestei luni, în Bălți s-au înregistrat aproximativ 120 de cazuri de îmbolnăvire cu boli diareice acute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?