Despre acest lucru s-a discutat la un eveniment care a reunit profesorii de la instituția de învățămînt superior și absolvenții acesteia, angajați ai Secretariatului Parlamentului.
Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei mondiale a educației, marcată la data de 5 octombrie, și a celebrării a 85 de ani de la înființare a Universității Pedagogice.Discuția s-a axat pe posibilitățile de cooperare între cele două instituții în mai multe domenii-cheie – educație civică, redactare, traducere și interpretare, tehnologii informaționale etc.
De asemenea, evenimentul a fost o bună ocazie de a exprima recunoștință pentru efortul depus de profesorii universitari în formarea și creșterea generațiilor de specialiști.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” cuprinde opt facultăți, la care își fac studiile circa 7 000 de studenți.
Adăuga comentariu