Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Sechestre de peste 8 milioane de lei, aplicate de ARBI a CNA, timp de o săptămînă

24 mai. 2021,, 13:44   Societate
2164 0

Un Land Rover Range Rover (2014), evaluat la aproape jumătate de milion de lei, se află printre bunurile sechestrate de Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA, pe parcursul unei săptămîni.

În total, Agenţia a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 8 milioane de lei, în cadrul unor cauze penale, pornite pe fapte de îmbogăţire ilicită, corupere pasivă şi abuz de serviciu.

Astfel, 8 încăperi locative şi nelocative indisponibilizate au fost evaluate la peste 7 milioane de lei, un autoturism - la circa jumătate de milion de lei şi trei terenuri agricole şi pentru construcţii au fost estimate la un preţ ce depăşeşte 600 de mii de lei. Suma totală a acestora este de 8 382 576 lei.

Pe parcursul săptămînii precedente, Agenţia a finalizat 3 delegaţii pe 3 cauze penale în privinţa a 8 subiecţi, a elaborat 6 note analitice pe 24 de persoane, a întocmit 5 avize consultative privind evaluarea unor bunuri mobile şi imobile. În prezent, în procedura ARBI se află 89 de delegaţii pe 57 de cauze penale în privinţa a 239 de subiecţi.

Amintim că, Agenţia are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?