Seceta şi foametea din 1946-1947 şi deportările

Al doilea război mondial a adus pagube enorme gospodăriilor ţărăneşti. Lipsa de unelte agricole, de forţă de tracţiune (rechiziţionată cînd de o armată, cînd de alta), de seminţe, de braţe de muncă au făcut ca volumul producţiei agricole în anii 1944-1945 să fie foarte mic.

În anul 1946 au fost foarte puţine precipitaţii atmosferice. Seceta – una din cele mai straşnice – a spulberat ultima speranţă de a mai recolta ceva. Impozitele în natură trebuiau să fie achitate de ţăranii rămaşi unul la unul cu pămîntul împietrit. În urma subnutriţiei îndelungate, a epidemiilor de tifos, de malarie mortalitatea a luat proporţii dezastruoase.

Cauzele erau nu numai de ordin natural, ci şi rezultat al acţiunilor statului sovietic, pe lîngă repercusiunile negative ale războiului şi ale condiţiilor climaterice nefavorabile; o cauză importantă au fost şi planurile exagerate de predare a produselor agricole la stat. Cu preţul jefuirii ţărănimii a fost îndeplinit planul de predare a cerealelor la stat în 1944 şi 1945. Dar în 1946 acest plan s-a dublat. Conducerea de partid şi de stat şi-a demonstrat nedorinţa şi incapacitatea de a soluţiona problemele apărute. Nu a avut curaj politic să informeze organele de stat unionale privind gravitatea situaţiei şi să preîntîmpine declanşarea dezastrului. În anii 1946-1947 a avut loc o foamete groaznică care a răpit circa 200 mii de vieţi omeneşti.

Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.