X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Se cere deblocarea comercializării mierii de către apicultorii neînregistrați

20 apr. 2021,, 09:00   Societate
2562 0

Asociația Exportatorilor de Produse Apicole din Moldova (AEPAM) și Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) solicită deblocarea comercializării mierii de către apicultorii care nu sînt înregistrați în calitate de agenți economici.

Vasile Dolghieru, președintele AEPAM și Ion Maxim, președintele ANARM, au expediat o adresare publică Parlamentului Republicii Moldova, Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite Noi.md cu referire la IPN.

În scrisoare se menționează că, prin discriminarea apicultorilor neînregistrați în calitate de agenți economici, legislația actuală privind domeniul apicol creează obstacole atît la comercializarea mierii pe teritoriul țării, cît și la export și chiar la dezvoltarea întregului sector apicol. Iar luînd în considerare că în curînd va apare roada nouă, AEPAM și ANARM solicită acțiuni imediate din partea instituțiilor de stat vizate.

„Subdiviziunile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) consideră toate exploatațiile de albine ca profesionale și refuză înregistrarea acestora, dacă apicultorii nu sînt înregistrați ca agenți economici”, precizează autorii.

Asociațiile profesionale consideră că activitatea apicultorilor, cu stupine de pînă la 150 de familii de albine, urmează a fi considerată exploatație nonprofesională și apicultorii trebuie numai să notifice ANSA, fără a trece procedura de înregistrare. Ei solicită aplicarea legislației, în modul expus în concluzie, iar aceste prevederi trebuie explicate și subdiviziunilor teritoriale ale ANSA, ceea ce va debloca situația creată, înainte de apariția roadei noi și va fi posibilă comercializarea produselor apicole atît pe piața internă, cît și la export.

Potrivit datelor ANSA, în Republica Moldova își desfășoară activitatea circa 8000 de apicultori și doar 20 la sută dintre ei sînt înregistrați ca agenți economici. 80 la sută din mierea exportată de Republica Moldova ajunge pe piețele din mai multe state europene, între care Italia, Franța, Germania, Polonia, România, iar 20 la sută – în SUA, Israel, Japonia, dar și în Emiratele Arabe Unite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?