X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Se atestă un deficit de medicamente în spitalele din țară? Ce spune Ministerul Sănătății

3 noi. 2021,, 12:40   Societate
2632 0

Ministerul Sănătății a dat curs tuturor solicitărilor de medicamente și echipamente. La momentul actual nu există cereri care nu au fost examinate și soluționate de Minister.

Despre aceasta a anunțat azi în cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat al MS, Svetlana Nicolăescu, după ce luni șeful interimar al Direcției sănătate a municipiului Chișinău, Boris Gîlcă a declarat că spitalale municipale antrenate în circuitul Covid, duc lipsă de echipamente, oxigen și chiar unele medicamente antevirale, notează Noi.md cu referire la jurnal.md.

„Vreau să menționez cu toată certitudinea că toate solicitările care ne vin de la instituțiile medicale la ora actuală sînt asigurate. Nu putem vorbi de careva insuficiențe de medicamente în instituțiile medicale. Mai mult ca atît reprezentanții municipalității participă în mod regulat la toate întrunirile punctului focal care se întrunește zilnic în cadrul Ministerului Sănătății și toate aceste subiecte se discută și se coordonează. Vreau să accentuez că nu avem azi solicitări care nu au fost satisfăcute”, a declarat Svetlana Nicolăescu.

Amintim că luni, 1 noiembrie, Boris Gîlcă a menționat că instituțiile municipale din domeniul sănătății se confruntă cu o insuficiență de echipamente medicale, surse de oxigen și de medicamente necesare pentru tratamentul bolnavilor de Covid.

„Noi nu am mai fost în așa situație de la începutul pandemiei. Avem astăzi capacități de spitalizare și tratament bine organizate, dar problema noastră majoră rămîne a fi insuficiența de echipamente medicale și oxigen, dar și a unor preparate antivirale. Am solicitat colegilor de la Ministerul Sănătății să asigure aceste medicamente conform legislației în vigoare”, anunța Boris Gîlcă.


În cadrul conferinței de presă de azi Svetlana Nicolescu a mai anunțat despre o scădere a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus. Este vorba despre o scădere cu 15%, comparativ cu săptămîna precedentă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?