X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Sărbătoare la Schineni, la 400 de ani de la fondare

25 noi. 2019,, 17:45   Societate
2491 0

Atmosfera de sărbătoare se simțea chiar de la intrarea în curtea casei de cultură, unde a avut loc festivitatea.

Oaspeții erau întîmpinați la poartă de doi oameni meșteriți din hlujani, cu brațele larg deschise, după care traversau expoziția lucrărilor create de meșterițele și meșterii din sat: broderii, prosoape moldovenești, covoare țesute manual, copturi rumene etc. Atmosfera era condimentată de aroma merelor coapte și a crizantemelor multicolore, aranjate în coșuri mari din lozie.

Ulterior, invitații își găseau cîte un loc în curtea căminului cultural, iar pentru cei mai mici săteni a fost amenajată o zonă de joacă cu trambulină.
Copiii de la grădiniță și elevii gimnaziului din sat au prezentat un concert cu cîntece și dansuri, lor alăturîndu-li-se și colectivul pedagogic al gimnaziului.

Ulterior, dna primar Silvia Leșan a invitat, rînd pe rînd, sătenii care de-a rîndul anilor au contribuit la dezvoltarea, prosperarea și promovarea localității, printre aceștia fiind foști conducători ai satului, pedagogi vîrstnici, veterani ai muncii, lucrători medicali, personalități cu care Schineniul se mîndrește și acum, tuturor fiindu-le decernate diplome și cadouri care să le amintească de această frumoasă zi.

Ca la orice festivitate, invitații au fost poftiți la o masă de sărbătoare. Pentru că s-a adunat lume multă, în curtea casei de cultură s-a fiert o mămăligă gigantică, combinată cu friptură, sarmale și țuică ce se prepara tot pe loc, pentru toată lumea bună. Schinenenii și toți invitații au petrecut cu voie bună și muzică de suflet pînă seara, cu gînduri luminoase la un viitor frumos al localității lor natale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?