X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Salarii majorate pentru unii angajați din sistemul medical

1 oct. 2021,, 22:15   Societate
1515 0

Guvernul a decis ca personalul administrativ din sistemul medical să primească, începând cu 1 noiembrie, salarii mai mari cu 57 la sută. S-a aprobat şi un set de modificări la Codul Muncii, cu măsuri susţin atât angajatorii cât şi angajaţii, în perioada stării de urgenţă, transmite Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.

Potrivit ministrului Sănătăţii, de salarii majorate va beneficia personalului administrativ-gospodăresc. La ingineri şi biotehnicieni, salariile vor creşte de la 5 mii de lei la 8 şi, respectiv 9 mii de lei. Şi salariile şoferilor şi a muncitorilor necalificaţi vor creşte cu aproape 60 la sută.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: „ Acesta este personal care asigură metenanţa, activitatea unei instituţii. De exemplu bioinginerii au dus munca cea mai grea a conectării tuturor ventilatoarelor, oxigeneratoarelor. Astăzi ei au un salriu de 5800 de lei. Noi pierdem toţi aceşti profesionişti. Prin această majorare vor putea ajunge la un salriu de 9050 lei. Şoferii de care avem nevoie în toate instituţiile medicale au un salariu de 3270 lei, vor putea ajunge la 5 mii. "

Guvernul a aprobat şi un proiect de lege de modificare a Codului Muncii pentru a reduce efectele negative provocate de pandemie. Se vor acorda zile libere pentru unul dintre părinţi, în cazul suspedării temporare a procesului educaţional. Se va subvenţiona şomajul tehnic şi regimul de activitate redus.

MARCEL SPATARI, ministrul Muncii: „Acordăm zile libere salariaţilor în cazul suspendării temporare a procesului educaţional în regim fizic, cu acordul angajatorului şi, deasemenea, cu subvenţionarea de către stat a acelor zile libere. La şomajul tehnic prevedem expres subvenţionarea şomajului tehnic integral nu doar a impozitelor şi taxelor. O altă prevedere pe care o introducem în Codul Muncii este regimul de activitate redusă. Angajatorii plătesc doar timpul de lucru lucrat, timpul nelucrat fiind compensat din mijloacele bugetului de stat. "

Ultima modificare prevede acordarea unor compensaţii şi garanţii pentru salariaţi, astfel încât Guvernul să poată subvenţiona cele două zile libere oferite pentru cei care se vor vaccina.

NATALIA GAVRILIŢA, prim-ministrul Republicii Moldova: „Subevenţionarea salariilor s-a aplicat în toate ţările europene, s-a aplicat de vecinii noştri România, Ucraina.Această bază normativă este foarte importantă pentru menţinerea locurile de muncă. "

Mecanismele pentru implementarea noilor reguli sunt discutate cu mediul de afaceri şi sindicatele pentru a crea o modalitate eficientă de punere în practică. Modificările la Codul Muncii vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?