Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

S-au pornit la pescuit, dar s-au ales cu două amenzi frumușele

18 apr. 2019,, 14:10   Societate
2473 0

Polițiștii de frontieră documentează doi moldoveni care se aflau la pescuit pe malul lacului de acumulare Costești - Stînca ignorînd regulile de aflare atît în zona de frontieră, cît și faptul că este perioada de prohibiție, informează Noi.md.

Incidentul a fost înregistrat în această dimineață, fiind întocmite procese verbale de constatare a faptei contravenționale.

Patrula Poliției de Frontieră aflată în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate și anume în proximitatea satului Duruitoarea Nouă a observat pe apa lacului o barcă gonflabilă în care se aflau doi bărbați. Aceștea au fost solicitați să se apropie de mal pentru a-și justifica prezența în zonă.

La fața locului s-a constata că cele două persoane erau echipate cu tot ce este nevoie pentru pescuit, mai mult, ele dețineau trei plase din monofilament cu lungimea totală de 200 metri în care era prins pește.

Audiați, locuitorii satului Văratic în vîrstă de 21 și 39 de ani au afirmat că se aflau acolo în interes personal, asumîndu-și răspunderea pentru neglijența comisă.


În consecință, uneltele au fost ridicate și plasate în camera de păstrare a corpurilor delicte la SPF Cuconeștii Noi. Polițiștii de frontieră au întocmit proces contravențional pe art. 332 al. (1) prin care cei vizați vor achita o amendă de 12 u.c. pentru aflarea fără permis în zona de frontieră, iar pentru pescuit ilicit aceștea riscă o altă amendă conform art. 114 al. (1) al CC al RM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?